CARBURANT PENTRU SECŢIA DE POMPIERI DIN TÂRNĂVENI

Primăria Municipiului Târnăveni, va suporta contravaloarea a 125 de litri de carburant necesari desfăşurării în bune condiţii a activităţilor specifice Secţiei de Pompieri din Târnăveni. Această decizie a fost luată în cadrul şedinţei de consiliu de joi, 31 octombrie 2013, când s-a prelungit convenţia de parteneriat dintre Primăria Municipiului Târnăveni şi ISU Horea Târgu Mureş. Consilierii locali au luat această decizie pentru a sprijini intervenţiile ISU Horea pe raza municipiului Târnăveni, atât pentru stingerea incendiilor, cât şi pentru intervenţiile SMURD.
