CARBURANȚI PENTRU POMPIERI

Primăria ajută pompierii cu carburanți. Deoarece au ajuns la fundul sacului în ceea ce privește carburanții, pompierii au solicitat sprijinul primăriilor pe raza cărora își desfășoara activitatea. În aceeași situație se află și echipajul SMURD de la Târnăveni care își are sediul tot în incinta unității de pompieri. Consilierii locali au aprobat cu prilejul unei ședințe extraordinare care a avut loc vineri, alocarea din bugetul local a contravalorii cantității de 125 de litri de carburant lunar pentru secția de pompieri din Târnăveni. Tot atunci au fost aprobate și condițiile pentru angajarea unui administrator public în cadrul Primăriei.