CÂT ARE SALARIU DIRECTORUL ROMGAZ TÂRGU-MUREŞ

Ziarul Evenimentul Zilei a publicat un articol despre salariile din cadrul Romgaz. Directorul general de la Romgaz, Corin Cindrea, primeşte lunar în cont aproape 20.000 de lei, iar naşul său de cununie – Avram Pantelimon, directorul sucursalei Romgaz din Târgu Mureş – ia 14.700 de lei lună de lună. Nici cei 6.000 de angajaţi din cadrul companiei de stat nu o duc mai rău, asta şi pentru a nu critica veniturile mari ale şefilor. Aceştia au un salariu mediu brut de 4.000 de lei pe lună. Alături de aceste lefuri “mici”, un ”găzar” mai primeşte în fiecare lună, fie că este vară, fie că este iarnă, peste 750 de lei, plus alte ajutoare şi prime financiare al căror cuantum este de minimum 50% din salariu. Ca o bomboană de pe tort, personalul companiei de stat zboară spre Cuba şi Venezuela şi primeşte o decontare substanţială a vacanţei.