CÂT DE ÎNDATORAŢI SUNT LOCALNICII

Conform unui sondaj online realizat de portalul Tirnaveni.ro la care au răspuns peste 200 de persoane, 40 % dintre respondenţi au afirmat că au în prezent un credit de rambursat. Alte 4 procente au afirmat că au avut un credit de rambursat pe care l-au finalizat. Totuşi majoritatea respondenţilor au declarat că nu au niciun credit de rambursat, aceştia fiind în procent de 56 %. Pe lângă împrumuturile de la bănci sau alte instituţiii financiare mai există însă şi împrumuturile acordate de persoanele fizice care nu sunt nici neclarate dar nici recunoscute de localnici.