Cât mai durează să înființezi o firmă în România?

Unul dintre principalele motive de exasperare ale persoanelor cu spirit antreprenorial în România este birocrația excesivă. Prea puține servicii necesare pentru a-ți duce viața de zi cu zi s-au digitalizat, chiar și după pandemie, iar acela de a deschide o firmă cu siguranță nu se află printre ele. Ba chiar, având în vedere amorțeala de după ridicarea restricțiilor și cozile inerente, se poate spune că procesul este chiar mai greoi acum decât înainte.

Care sunt pașii pentru înființarea firmei

Una peste alta, însă, dacă stelele se aliniază și totul merge cum trebuie, lucru complicat în România, cel puțin teoretic în 3 zile tot procesul ar putea fi finalizat. Sigur, de la teorie la practică e cale lungă, dar în principiu aceștia sunt, pe scurt, pașii pe care trebuie să-i urmezi:

1. Rezervi numele societății, după ce verifici în prealabil disponibilitatea lui de site-ul Registrului Comerțului)

2. Stabilești obiectivul principal de activitate, precum și cele secundare

3. Redactezi actul constitutiv al firmeiCiteste si:

4. Depui cazierul fiscal al fiecăruia dintre asociaţi (limitați la un număr de 50) şi/sau administratori

5. Întocmești contractul de sediu social, de închiriere sau subînchiriere, contract de leasing imobiliar sau alte contracte, în funcție de situație

6. Depui copie sau copii ale Cărții/lor de Identitate (C.I.) sau Pașaport ale asociaților și/sau administratorilor

7. Specimen de semnătură al administratorului/administratorilor firmeiCiteste si:

8. Depui capitalul social al firmei, care este de minimum 200 de leiADVERTISING

9. În sfârșit, depui actele și faci înmatricularea la Registrul Comerțului

Citește articolul integral pe RisCo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.