Stiri locale

CÂŢI BANI VEI AVEA DUPĂ TREI LUNI, DACĂ DEPUI LA BANCĂ 5000 LEI?

Un client care constituie un depozit bancar de 5.000 de lei cu scadenţa la trei luni primeşte o do­bândă netă, după plata impozitului pe venit, cu­prinsă între 17 lei şi 38 de lei, în funcţie de ban­că. Pe de altă parte, cei care aleg să consti­tuie un depozit de valoare asemănă­toare, dar pe 12 luni, câştigă între 88 de lei şi 168 de lei, fără a lua în calcul comisioanele pentru admi­nistrarea contului curent sau pentru retragerea de numerar de la ghişeu.

Dobânzile pentru depozitele pe trei luni, una dintre scadenţele preferate ale clienţilor, variază între 1,6% pe an şi 3,6% pe an, în timp ce bonificaţiile pentru depozitele pe un an variază între 2,1% şi 4%.

Numai două bănci de talie mică, TBI şi RIB, mai oferă dobânzi la depozite de 4%. Cele mai multe bănci nu per­cep comisioane de retragere a banilor din cont în ziua scadenţei, dar dacă un client alege să-şi retragă banii într-o altă zi plăteşte de regulă un comision de 0,5% din suma retrasă, astfel că îi pot fi reţinuţi chiar şi 25 de lei din suma depusă şi se poate trezi că retrage mai puţini bani decât a depus. Unele bănci mai practică şi comisioane de administrare lunară a contului curent care pot ajunge şi la 3 lei pe lună.

Sursă: www.zf.ro