Stirea zileiStiri locale

CAUZELE ACCIDENTELOR RUTIERE LA TÂRNĂVENI

În raportul de evaluare al Poliţiei municipiului Târnăveni pe primul semestru al acestui an se menţionează că pe lângă cauzele generale prezentate, mai sunt şi alţi factori care generează producerea de evenimente rutiere, cum ar fi:
– existenţa vehiculelor cu tracţiune animală, a bicicletelor nesemnalizate corespunzător, care circulă sau staţionează noaptea, pe timp de ceaţă sau în alte condiţii neprielnice, pe reţeaua de drumuri, sub influenţa alcoolului sau în stare de ebrietate, necunoaşterea de către aceştia a regulilor de circulaţie.
– indisciplina participantilor la trafic, îndeosebi a celor din mediul rural, intoleranţa şi superficialitatea cu care aceştia tratează şi respectă regulile de circulaţie , reprezintă cauze generatoare de accidente
-zone cu risc din punct de vedere al aderenţei la şosea în special pe timp de iarnă sau în cazul unor precipitaţii masive.

Pentru activitatea de supraveghere, îndrumare şi control a traficului rutier, în perioada analizată lucrătorii biroului au constatat un număr de 44 infracţiuni, din care 20 la regimul circulaţiei rutiere şi 22 de altă natură.
Cu ocazia acţiunilor şi controalelor efectuate în trafic, au aplicat 2304 sancţiuni contravenţionale, din care 1273 pentru depăşirea vitezei legale, 268 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 491 sancţiuni contravenţionale pietonilor, 9 sancţiuni contravenţionale pentru neacordare prioritate pietonilor şi 263 sancţiuni contravenţionale pentru alte fapte. Au fost ridicate în vederea suspendării şi anulării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 98 permise, iar ca urmare a defecţiunilor sau altor nereguli constatate, au fost reţinute temporar 28 certificate de înmatriculare.
În perioada analizată, pe raza de competentă a Politiei mun. Târnăveni s-au produs un număr de 14 accidente uşoare, soldate cu rănirea uşoară a 17 persoane, raportat la aceeaşi perioadă din 2013 când s-au produs 7 accidente uşoare soldate cu rănirea uşoară a 9 persoane.
În semestrul I 2014, pe raza de competenţă a Politiei mun. Târnăveni s-a produs 7 accidente grave (+2), ceea ce procentual reprezintă o crestere cu 40%, soldate cu 3 persoane decedate (+2), ceea ce procentual reprezintă o crestere cu 200% şi 4 rănite grav (-1), ceea ce procentual reprezintă o scădere cu 25%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013.
În funcţie de principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, situaţia se prezintă astfel:

Din analiza efectuată se poate constata faptul că, în perioada supusă analizei, principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave sunt :

 indisciplina pietonilor, care reprezintă 28,57% din totalul accidentelor rutiere grave;

 viteza neregulamentară, care reprezintă 28,57% din totalul accidentelor rutiere grave.

 neacordare prioritate auto, care reprezintă 14,28% din totalul accidentelor rutiere grave;

CAUZELE PRODUCERII ACCIDENTELOR ÎN ZONA DE COMPETENŢĂ A Biroului Rutier TÂRNĂVENI :