Ce conține proiectul de amenajare a zonei Lacului Alunei (Râioasa)
Consiliul Local Târnăveni are în plan să aprobe un proiect important: amenajarea zonei lacului Alunei și transformarea acesteia într-un loc modern, destinat relaxării, turismului și sănătății. În prezent, terenul se află în afara orașului și este folosit ca pășune, dar autoritățile vor să-l introducă în intravilan. Suprafața totală este de 136911 mp și este proprietatea privată a municipiului Târnăveni.
Zona lacului Alunei este cunoscută pentru nămolul cu proprietăți terapeutice și apa sărată, dar, din păcate, aceste resurse naturale nu sunt folosite așa cum ar trebui.
Un prim pas pentru obținerea finanțării îl reprezintă declararea zonei de utilitate publică și de interes local obiectivul de investiții Amenajare zona Lacului Alunei, introducere în intravilan, lotizare și amenajare drum acces.
Proiectul vine la inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și are ca scop transformarea zonei în una de servicii publice, sănătate, turism, alimentație publică, sport, spații verzi și agrement și o zonă de case de vacanță.

