CE ÎNSEAMNĂ METODA „ȘMEN” ȘI CUM O FEMEIE DIN TÂRNĂVENI A AFLAT PE PROPRIA-I PIELE

Poliţiştii mureşeni readuc în atenţie metode mai vechi de păcălit persoane naive pe care şarlatanii le aplică atunci când simt că au găsit victima potrivită.
Una din aceste metode este cea denumită după jargonul străzii „şmen” şi de obicei presupune ca la un schimb valutar făcut la colţul străzii, în schimbul unui profit promis, cel care acceptă ajunge de fapt să primescă mai puţini bani.
Acest mod de operare este aplicat de obicei de suspecţi când, la un schimb valutar ilegal, cer banii pentru a-i renumăra, dar de fapt acela este momentul în care sustrag sau înlocuiesc suma valabilă cu o sumă derizorie şi imediat, sub pretextul că în zonă şi-au făcut apariţia poliţiştii, infractorii dispar rapid, iar victima descoperă ulterior că a fost înşelată şi a primit mai puţini bani.
O altă variantă a acestei metode de înşelăciune este aceea în care persoana suspectă se prezintă la diferite unităţi de alimentaţie publică sau la ghişeele societăţilor care încasează bani şi doreşte să schimbe bancnote mari (de 500 sau 200 de lei) în unele mai mici (de 5, 10 sau 50 de lei). În momentul în care suspectul numără suma de bani preschimbată, acesta se răzgândeşte, solicită să-i fie restituită suma de bani în bancnotele iniţiale, timp în care profitând de confuzia creată îşi opreşte o sumă de bani, fără ca celelalte persoane din jurul său să observe.
Aşa a păţit, miercuri, 18 februarie, o femeie, din Târnăveni. Aceasta a relatat poliţiştilor, că în jurul orei 12.30, s-a prezentat la ghişeul societăţii unde lucrează, o femeie care a dorit să schimbe suma de 3200 de lei, din bancnote de 200 de lei, în bancnote de 50 de lei. După ce i-a fost înmânată persoanei suma de bani schimbată, aceasta s-a răzgândit şi a înapoiat-o, după care a plecat. La o numărare mai atentă a banilor, femeia a constata că a fost înşelată cu 500 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune.
