Portalul municipiului Târnăveni

RecentStiri locale

Ce planuri au autorităţile cu ursul de la Cucerdea

Prefectul de Mureș a cerut autorizație de extracție pentru ursul care a atacat aseară un om în localitatea Cucerdea

Decizia a fost luată astăzi, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care s-a ținut la Primăria Cucerdea, după cel de-al doilea atac ce a avut loc în zonă, la o stână.

Prefectul de Mureș, Mircea Dușa, a atras atenția Gărzii Forestiere să verifice punerea în aplicare a ordinelor, deja emise, de extragere a urșilor în județ:

Astăzi, începând cu ora 18.00, echipe mixte formate din localnici, reprezentanți ai fondului de vânătoare, Jandarmeriei și Poliției, participă la acțiuni de îndepărtare a ursului din acea zonă. Gestionarului fondului de vânătoare i-am precizat clar ca astăzi să întocmească documentele pentru obținerea autorizației de extragere. Până acum am solicitat 33 de autorizații de extragere, au obținut 12 autorizații din care 6 săptămâna trecută. Și am atras atenția șefului de la garda Forestieră județeană să controleze felul în care gestionarii fondurilor de vânătoare, cei care au obținut deja autorizații, se implică în extragerea urșilor.

Șeful Gărzii Forestiere Mureș, Bogdan Lăpușan, susține că Agenția de Protecția Mediului nu i-a comunicat niciodată câte autorizații a emis pentru împușcarea urșilor. Această autorizație specială e valabilă 60 de zile, timp în care ursul poate părăsi zona, nu se mai recoltează și autorizația nu mai e valabilă, explică Lăpușan:

Referindu-ne strict la cazul de la Cucerdea, s-a solicitat o derogare pentru un urs acum 4 luni și s-a aprobat azi dimineață. Acestea se aprobă de către Ministerul Mediului, ursul fiind specie protejată, iar autorizația o dă APM. Noi verificări facem atunci când suntem înștiințați, ori noi am lămuri și subiectul acesta astăzi, nouă nu ne-a comunicat APM-ul niciodată câte autorizații pentru urs au emis, să zic în 2019. Astăzi am căzut de acord cu domnul Ștefănescu să ne comunice de fiecare dată când emite o autorizație pentru urs, ca să putem monitoriza gestionarul fondului de vânătoare, dacă îl recoltează sau ce dificultăți are.

Însă șeful Agenției de Protecția Mediului Mureș, Dănuț Ștefănescu, susține că ei n-au anunțat Garda Forestieră pentru că nu li s-a solicitat acest lucru:

În cadrul întâlnirii de la Cucerdea, la Comisia locală pentru situații de ugență, în legătură cu atacurile de urși din zonă, am căzut de acord, cu garda Forestieră, pentru a le înainta fiecare autorizație pe care o emitem pentru extragerea unui urs, pentru a avea și ei cunoștință de aceste autorizații. Legea nu prevede ca aceste autorizații trebuie transmise la Garda Forestieră, acestea nu sunt acte secrete.

Ioan Sălcudean, administratorul Fondului forestier de vânătoare ”Diana” Luduș pe raza căruia se află localitatea Cucerdea nu a putut fi contactat de Radio Târgu Mureș pentru a afla dacă în cursul acestui an a recoltat vreun urs, în urma autorizațiilor emise de APM Mureș.
Trei oameni au fost atacaţi de urşi, în ultimele zile, pe raza judeţului Mureş. Unul dintre ei a fost ucis, iar doi au fost răniţi.
Aseară, un bărbat de 64 de ani a fost atacat de un urs la o stână de pe raza localității Cucerdea, iar victima, rănită în zona capului, antebrațului și coapsei, a fost transportată la UPU Tg. Mureș.
Amintim că în urmă cu patru zile, un alt cioban a fost ucis de urs, în zona unei păduri dintre Cucerdea şi Giuluş, fiind găsit de către un coleg de-al său.
La fel, un paznic de vânătoare a suferit răni la spate, după ce a fost atacat de un urs, iar duminică, în ziua alegerilor, a fost semnalată prezenţa a cinci urşi în Stânceni, Trei Sate şi Sovata.

Sursa: Radiomures.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *