CEL MAI EFICIENT TRASEU DE CĂLĂTORIE PENTRU VIZITAREA EUROPEI TRECE FOARTE APROAPE DE TÂRNĂVENI

Randy Olsen, un cercetător american, a pus la punct cu o rută de călătorie ideală pentru cei care vor să viziteze în mod eficient Europa, pe baza unui algoritm care calculează cea mai scurtă distanţă între o destinaţie şi cealaltă, exceptând călătoriile pe apă, scrie adevarul.ro, care citează Daily Mail.

Traseul lui Olsen are 45 de opriri de-a lungul a peste 26.000 de kilometri, şi trece prin ţări ca Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia, Vatican, dar şi prin România, la Sighişoara, sau Budapesta, capitala Ungariei.

Cercetătorul american a inclus şi oraşe din România, traversând şi centrul ţării. Traseul include şi oraşe din apropierea municipiului Târnăveni, ca Luduş, Iernut, Cristeşti, Bălăuşeri sau Sighişoara.

Omul de ştiinţă consideră că traseul pus de el la punct este ideal pentru a scăpa de luni întregi de planificare a unei astfel de rute complexe, fără a mai fi nevoie de zeci de hărţi de călătorie.