Centru Cultural în Piaţa Obor

Consiliul Local Târnăveni a aprobat în şedinţa de azi necesitatea şi oportunitatea construirii unui Centru Cultural în municipiul Târnăveni şi predarea amplasamentului pentru construcţie, pe strada Pompelor nr.14 A, singura locaţie disponibilă a autorităţilor locale.

Lucrarea ar urma să fie realizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii, administraţia locală urmând să finanţeze doar lucrările pentru racordurile la utilităţi.

Municipalitatea din Târnăveni a pus la dispoziţie terenul situat în Piaţa Obor, în zona din spate, neasfaltată.

Suprafaţa construită desfăşurată a Centrului Cultural va fi de 1910 mp.

În Centrul Cultural ar urma să îşi desfăşoare activitatea organizaţiile neguvernamentale cu activităţi culturale care îşi desfăşoara activitatea la Târnăveni, dar tot acolo va putea fi găzduit şi Muzeul Municipal şi alte activităţi culturale de interes general.

În perspectivă se ia în considerare mutarea zonei de târg într-o altă locaţie.