De interes

Centura Sighișoarei – prima Centură din județ care intră în execuție

Proiectarea a fost aprobată în Consiliul Tehnico – Economic din Ministerul Transporturilor, așadar urmează eliberarea Avizului de către CNAIR. a anunțat deputatul Dumitrița Gliga.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat de DRDP Brașov în această primăvară, urmând ca firma să înceapă execuția lucrărilor în teren.Durata pentru execuție este de 31 de luni și 11 zile, conform Actului aditional semnat în iulie 2024, din momentul finalizării perioadei de proiectare.

În 2024, Guvernul a dat HG pentru exproprieri. 4,18 milioane de lei au fost alocați pentru exproprierea imobilelor proprietate privată.

Termenul pentru proiectare fusese prelungit în iulie 2024, din cauza problemelor apărute în urma studiilo geotehnice.

Valoare Contract și Actul aditional: 355.707.273,25 lei fără TVA.

Varianta de ocolire Sighișoara are o lungime de 13,057 km și va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localității Albești, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localității Hetiur.