Cetatea Poenari de pe Transfăgărășan

Cetatea Poenari, fortăreața medievală, este unul dintre cele mai cunoscute și importante obiective turistice de pe Transfăgărășan, aflată între Curtea de Argeș și Barajul Vidraru. Până la cetate peisajul este unul de poveste, iar traseul este amenajat cu scări din beton.

Cetatea Poenari reprezintă cea de-a doua reședință a lui Vlad Țepeș, reconstruită pentru a-i servi drept fortăreață împotriva turcilor care-l atacau. Înainte ca domnitorul să plece din Transilvania, cetatea a fost ultimul său refugiu.

Cetatea Poenari este una dintre cele mai spectaculoase cetăți din România și este poziționată pe o stâncă la poalele râului Argeș, la doar câțiva kilometri de barajul Vidraru, la intrarea pe cheile Argeșului, în vârful muntelui Cetățuia. În apropierea cetății se află Centrala Hidroelectrică Vidraru, dar și zona de camping cu cortul de pe Valea Argeșului. Cetatea are 5 turnuri, 4 rotunde și unul prismatic, cu ziduri groase de 2-3 metri.

Cu mașina, la cetatea de pe Transfăgărășan se ajunge pe ruta Autostrada A1 București – Pitești – Curtea de Argeș – Arefu, până la poalele muntelui care găzduiește fortificația.

Până la cetatea Poenari se urcă aproximativ 1480 de trepte, un traseu absolut încântător datorită peisajului natural. Traseul este prin pădure, cu 30 de trepte pe o platformă dreaptă la început. Cetatea se află la o altitudine de 850 de metri, pe muntele Cetățuia, iar timpul de urcare poate fi de aproximativ o oră.

Program de vizită la cetatea lui Vlad Țepeș Cetatea poate fi vizitată de luni până duminică în intervalul orar de vizită de la ora 10:00 până la ora 18:00, iar ultima intrare este la 16:30. Prețul de intrare în cetate este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, elevi, studenți ori pensionari.

Cetatea Poenari mai este cunoscută și sub denumirea de Cetatea lui Țepeș Vodă sau Cetatea lui Negru Vodă. Aceasta a fost reședința secundară a lui Vlad Țepeș, fortăreață construită inițial împotriva otomanilor prin secolul al XV-lea. Legenda spune că în cetatea s-a sinucis soția lui Vlad Țepeș, Anastasia, nepoata reginei Poloniei, în anul 1462. În timp ce unele zvonuri spun că s-a sinucis din dragoste, deoarece aflase că domnitorul voia să o părăsească, altă legendă spune că tânăra s-ar fi aruncat de pe unul dintre turnurile cetății, deoarece turcii erau în apropiere și nu voia să cadă prizonieră în mâinile lor.

În 1955, în urma unui cutremur, zidurile cetății din partea de nord s-au prăbușit, iar cetatea nu a mai fost refăcută în totalitate, ci doar consolidată. Ultima restaurare a cetății a fost în anii 1696 – 1972, atunci când au fost consolidate zidurile și construite treptele din beton cu balustradă. În prezent, ruinele cetății sunt amenajate drept obiectiv turistic pentru a fi vizitate de turiștii români și străini. De la nivelul cetății se poate admira priveliștea văii Argeșului. V

Lista de obiective turistice din România este una variată, iar odată ajuns în zonă, înainte de a merge spre Cetatea Poenari, mai poți vizita și: Mănăstirea Curtea de Argeș; Barajul Vidraru; Traseul Transfăgărășan; Munții Făgăraș – lacul glaciar Bâlea.

Sursă poză: Shutterstock.com
Citeşte întreaga ştire: Cetatea Poenari de pe Transfăgărășan. Cum ajungi și câte trepte trebuie să urci până la cetate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.