Stirea zileiStiri locale

CFR CĂLĂTORI EXPLICĂ DE CE NU A INTRODUS TREN ȘI PENTRU TÂRNĂVENI, DUPĂ ÎNCHIDEREA REGIOTRANS

Reprezentanții Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători au comunicat, pentru portalul Tirnaveni.ro, motivul pentru care niciun tren al societății nu îl va înlocui pe cel al companiei private Regiotrans care circula la Târnăveni.

Potrivit acestora, „în acest moment, CFR Călători nu dispune de material rulant suplimentar pentru a opera și pe alte rute ale Regiotrans, față de cele preluate săptămâna trecută”. (vezi aici rutele preluate de CFR după închiderea Regiotrans)

CFR-ul spune că „în funcție de disponibilitățile parcului de material rulant, CFR Călători va avea în vedere introducerea de trenuri pe noi rute. Mai mult, compania își adaptează permanent oferta de transport la evoluția cererii pentru serviciul public, deoarece dinamica mobilității variază pe parcursul unui an”.

Niciun tren Regiotrans nu a mai circulat din 17 martie. Inspectorii de siguranță feroviară au găsit probleme tehnice la 29 de automotoare iar Regiotrans, cel mai mare operator feroviar privat din România, a rămas fără licenţă.

Compania feroviară a anunţat într-un comunicat că este obligată să suspende activitatea fără să precizeze până când. Motivul este pierderea licenţei, după ce inspectorii au descoperit defecţiuni la mai multe garnituri.