Cinci incendii la sfârşit de săptămână

În acest sfârșit de săptămână, pompierii I.S.U. Mureș au fost solicitați la 147 intervenții, anunțate prin intermediul numărului unic de urgență 112. Majoritatea intervențiilor au fost reprezentate de cazurile medicale (137), urmate de cinci incendii, dintre care unul la o centrală termică dezafectată, în municipiul Reghin, cartierul Unirii, unul la o casă de locuit, pe strada Valea Rece, în municipiul Tg. Mureș, un incendiu la o căpiță de fân, în comuna Band, un incendiu de buștean, în municipiul Tg. Mureșși un incendiu la acoperișul unei cabane din lemn, în localitatea Cioarga. De asemenea, pompierii militari au fost solicitați să intervină la trei accidente rutiere pentru asigurarea măsurilor PSI, în localitățiile Criș, Albești și municipiul Tg. Mureș, o misiune pirotehnică, în localitatea Gheorghe Doja și un transport de persoană supraponderală, în localitatea Luduș.