CINE A DECEDAT ÎN ACCIDENTUL DE SÂMBĂTĂ, DIN TÂRGU MUREŞ

Pictorul şi graficianul Kusztos Endre (foto), care ar fi împlinit anul acesta 90 de ani, este persoana care a decedat în urma accidentuzlui de circulaţie ce a avut loc sâmbătă, pe Calea Sighişoarei, din Târgu Mureş.
Kusztos Endre a fost cetăţean de onoare al oraşului Sovata, membru renumit al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Academiei de Arte din Ungaria.
Accidentul în care graficianul şi-a pierdut viaţa a avut loc sâmbătă, 14 februarie, în jurul orei 18. În urma impactului, alte trei persoane au fost rănite grav, iar o alta a suferit răni uşoare.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti, accidentul a fost provocat de un conducător auto din localitatea Sînmărghita, de 35 de ani, care a pătruns pe sens opus tamponându-se frontal cu un alt autoturism, marca Opel.
„Conducătorul auto a fost supus testului cu etilotestul, care a relevat că se afla sub influenţa alcoolului (0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat). Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a evenimentelor care au dus la producerea accidentului rutier.Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, scriu poliţiştii într-un comunicat oficial.
La faţa locului s-au deplasat şi Pompierii.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş au intervenit pentru descarcerarea persoanelor prinse între fiarele maşinilor.
„Pompierii au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă prevăzută cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Trei victime, conștiente, au fost scoase din autoturism, cea de-a patra fiind decedată”, transmit reprezentanţii ISU Mureş.
