CINSTIREA EROILOR LA OARBA DE MUREŞ

1

Ziua Eroilor, sărbătorită în fiecare an la Monumentul Eroilor de la Oarba de Mureș, a fost marcată joi, 21 mai, de mureșenii din tot județul, dornici să aducăun omagiu sfât celor care și-au sacrificat viața pe altarul patriei. La eveniment au participat autorități locale, județene și naționale, invitatul special fiind Mircea Dușa, ministrul Apărării din România.

Primarul Sorin Megheşan prezent la manifestarea de la Oarba de Mureş a postat pe pagina sa de Facebook: “Ziua Eroilor mi-a oferit prilejul de a le aduce un omagiu celor 11.000 de soldați căzuți în bătălia de la Oarba de Mureș. Epopeea de pe Mureș a început în zorii zilei de 16 septembrie 1944, când armata română a forțat cursul râului Mureș între Vidrasău și Morești, pentru a pune stăpânire pe dealurile din apropiere. Apogeul a fost atins în 26 septembrie 1944, când românii au reușit, în final, să cucerească faimoasa cotă 495. Dumnezeu să-i odihnească”.

Monumentul de la Oarba de Mureș a fost ridicat în memoria ostașilor români căzuți la datorie în cel de-Al Doilea Război Mondial, în luptele pentru eliberarea teritoriului românesc. În toamna anului 1944, la Oarba de Mureș au căzut la datorie aproape 11.000 de ostași.

2