De interesStiri locale

Circulația pe noul sector al DN 14B de la Blaj se deschide în această toamnă. 620 de metri de drum au fost reconfigurați

Circulația rutieră pe un sector de aproximativ 620 de metri al DN 14B, reconfigurat în cadrul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Blaj, urmează să fie deschisă în această toamnă. Anunțul a fost făcut de reprezentanții antreprenorului Prenis.

Porțiunea se află în zona noului sens giratoriu, denumit Girația 3, care va realiza legătura dintre DN 14B și viitoarea centură a municipiului Blaj.

Lucrările din această zonă au presupus o intervenție importantă asupra configurației drumului. Platforma DN 14B a fost ridicată până la cotele prevăzute în proiect, diferența de nivel ajungând în unele puncte la aproximativ 10 metri față de vechiul traseu și configurația inițială a terenului.

Până acum, șoferii au circulat pe un traseu provizoriu amenajat pe perioada lucrărilor. Odată cu deschiderea noului sector, traficul va fi transferat pe traseul definitiv al DN 14B. Constructorul nu a comunicat încă o dată exactă pentru deschiderea circulației, precizând doar că aceasta va avea loc în această toamnă.

Lucrările fac parte din proiectul Variantei Ocolitoare Blaj, un drum de aproximativ 7 kilometri care va devia traficul greu din municipiu și va îmbunătăți conexiunea cu DN 14B, DN1 și Autostrada Sebeș–Turda. Proiectul este finanțat din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Unul dintre cele mai spectaculoase elemente ale centurii este viaductul de aproximativ 450 de metri, construit peste râul Târnava și calea ferată.

Sursa: Ziarul Unirea / Prenis