COLECTAREA SELECTIVĂ LA TÂRNĂVENI

Colectarea selectivă se practică tot mai intens la Târnăveni. Iar aceasta se întâmplă independent de învăţăturile Consiliului Judeţean Mureş care a demarat o campanie de amploare pentru promovarea proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Mureş” avându-l ca amfitrion chiar pe interpretul Vizi Imre. “Colecţionarii” de peturi adună în fiecare dimineaţă toate ambalajele din cartierele de blocuri pe care le predau mai apoi unei firme de profil contra unei sume de bani. Firma de salubritate nu mai e nevoită să facă niciun efort în momentul de faţă deoarece, peturile sunt colectate oricum zilnic. Chiar vineri la Târnăveni, a fost organizată o întâlnire cu asociaţiile de proprietari din localitate, ocazie cu care s-a urmărit informarea prin intermediul unei mese rotunde a asociaţiilor din municipiul Târnăveni cu privire la beneficiile aduse de acest proiect. Planurile sunt de montare a unor noi containere pentru colectarea selectivă, care vor fi golite de un alt operator ce va fi desemnat prin licitaţie. Până una alta însă colectarea selectivă se face cu sacul la Târnăveni şi nu prea legal.
