Colindatul deschide ciclul celor 12 zile a sărbătorilor de Crăciun
Crăciunul este o sărbătoare cu semnificații de reînnoire a timpului, un reper temporal în jurul căruia gravitează numeroase obiceiuri specifice, care ne trimit cu gândul spre vremuri îndepărtate, mitice, dar pe care, în unele locuri, le regăsim și astăzi. Colindatul deschide ciclul celor 12 zile a sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, unul dintre cele mai răspândite și complexe obiceiuri, cu originea în mituri și credințe străvechi, legate prin încreștinare de Nașterea lui Iisus Hristos.