Stiri locale

Concert György Ligeti la Târnăveni

Ligeti

Primăria Municipiului Târnăveni în parteneriat cu Asociaţia “Cultura Viva” Sighişoara şi cu sprijinul Ambasadei Confederaţiei Elveţiene în România organizează duminică 14, august 2016, de la ora 18.00 un concert de muzică simfonică în memoria compozitorului György Ligeti (1923-2006), câştigătorul Polar Music Prize în 2004, recunoscut ca Premiul Nobel pentru Muzică.

Concertul care va avea loc în sinagoga din municipiu situată la doar câţiva metri de de casa în care György Ligeti şi-a petrecut primii şase ani din viaţă este un omagiu adus memoriei marelui compozitor de maeştrii Academiei Sighişoara, festival şcoală ajuns la a 23-a ediţie.

La 10 ani de la trecerea în nefiinţă a lui György Ligeti pe scenă vor urca Alexandru Gavrilovici (Elveţia) la vioară, Marie Trottmann (Elveţia) la harpă, Aurelian Băcan (România) la clarinet, Guillermo Pastrana (Spania) la violoncel şi Stephane Giampellegrini (Luxemburg) la violoncel care vor interpreta lucrări de György Ligeti, George Enescu, Bela Bartok, Maurice Ravel şi Johann Sebastian Bach.
Printre compozitori va fi si Aurelian Băcan, tânărul şi foarte promiţătorul compozitor clujean, care va scrie anume o lucrare ce va fi cântată în primă audiţie absolută la Târnăveni.

György Ligeti s-a născut în 28 mai 1923 la Târnăveni, acum în județul Mureș, și a decedat în 12 iunie 2006, la Viena, iar viața sa plină de dramatism este acum publică la Muzeul Municipal din orașul natal. Acesta este recunoscut în rândul publicului larg mai ales pentru faptul că a compus muzica dintr-o serie de filme de mare succes cum sunt ‘2001: A Space Odyssey’, ‘Shutter Island’, ‘The Heat’ sau ‘Charlie and the Chocolate Factory’, iar în rândul profesioniștilor pentru numeroase compoziții monumentale.