Concert omagial la Târnăveni

Academia Sighișoara îi aduce un omagiu compozitorului György Ligeti printr-un concert susţinut la Târnăveni.
În cadrul celei de-a 23-a ediţii a Academiei Sighişoara, care va avea loc în perioada 1-14 august, va debuta un proiect pe termen lung de omagiere a compozitorului György Ligeti (1923-2006), câştigătorul „Polar Music Prize” în 2004, recunoscut ca Premiul Nobel pentru Muzică, prin organizarea de concerte în Târnăveni, orașul în care acesta s-a născut.
Directorul artistic al Academiei Sighișoara, violonistul Alexandru Gavrilovici, președintele Asociației Cultura Viva Sighișoara din Berna, a declarat pentru AGERPRES că, la împlinirea a 10 ani de la dispariția compozitorului, în data de 14 august, de la ora 18,00, Academia va susține în premieră un concert la sinagoga situată la câţiva metri de casa în care György Ligeti şi-a petrecut primii şase ani din viaţă.
‘Concertul de la Târnăveni este un concert-omagiu dedicat memoriei lui Ligeti, sinagoga, locul concertului, fiind în directă vecinătate cu casa în care s-a născut marele compozitor. Se vor cânta lucrări de György Ligeti, George Enescu, Bela Bartok, Maurice Ravel și Johann Sebastian Bach. Printre compozitori va fi și Aurelian Băcan, tânărul și foarte promițătorul compozitor clujean care va scrie anume o lucrare ce va fi cântată în primă audiție absolută la Târnăveni. În ediţiile viitoare ale Academiei Sighişoara vom include Concertul de la Târnăveni ca moment constitutiv al concertelor studenţilor Academiei’, a declarat Alexandru Gavrilovici.
Concertul de la Târnăveni va fi susținut de Alexandru Gavrilovici (Elveţia) la vioară, Marie Trottmann (Elveţia) la harpă, Aurelian Băcan (România) la clarinet, Guillermo Pastrana (Spania) la violoncel și Stephane Giampellegrini (Luxemburg) la violoncel.
Concertul de la Târnăveni, care va fi reeditat în data de 15 august, la Sinagoga din Târgu Mureș, beneficiază de sprijinul Ambasadei Confederației Elvețiene în România. AGERPRES
Foto Dorina Matis
