Concurs de pescuit

pescuit

Casa de Cultură a Studenților Tîrgu Mureș organizează vineri, 30 septembrie 2016, cea de a X-a ediție a Concursului de Pescuit „Fir Întins”, care se va desfășura pe Lacul Voivodeni.

Concursul este dedicat atât tinerilor cât şi studenților, persoane cu vârsta între 18 și 35 de ani iar obiectivul principal al competiției este apropierea tinerilor și studenților de natură, oferindu-le alternative de petrecere a timpului liber momente recreative și de relaxare.

Se va pleca la ora 800 din parcarea Casei de Cultură a Studenților Tg.Mureș, iar întâlnirea participanților la Lacul Voivodeni va avea loc la orele 830 dimineața. Pescarii își vor arunca undițele în apă începând cu ora 1000 dimineața timp de 180 de minute.

După efectuarea tragerii la sorți, care va avea loc la ora 930, concurenții ocupă locurile la stand și au la dispoziție aproape 30 de minute timp de pregătire, în care sunt permise: pregătirea uneltelor și a accesoriilor de pescuit, pregătirea nadelor și a momelilor, sondarea apei cu undițele de care dispune concurentul, orice altă activitate în vederea organizării locului de pescuit.

După terminarea concursului, orele 1300, va avea loc cântărirea peștilor, afișarea rezultatelor și premierea câștigătorilor cu diplome și materiale specifice de pescuit.

Regulamentul și fișa de înscriere a concursului pot fi solicitate printr-un e-mail cu subiectul – „Concurs de pescuit” la adresa ccs.targumures@mts.ro sau direct la sediul CCS Mureș.

Data limită pentru înscrieri este 28 septembrie 2016.
Programul concursului :
ora 830 – întâlnirea participanților la lac (localitatea Voivodeni)
ora 930 – tragerea la sorți – intrarea în standuri și pregătirea
ora 1000 – începe pescuitul
ora 1300 – încetarea pescuitului
Cântărirea – ora 1330 – afișarea rezultatelor
Premierea – ora 1400
Condiție de participare : student sau persoană până în 35 de ani.
Înscrierea și participarea sunt GRATUITE !

Relații la tel.: 0265.216066