Condițiile meteorologice închid circulația pe anumite sectoare ale drumurilor montane Transalpina și Transfăgărășan
Având în vedere ultimele prognoze meteorologice și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca, începând de joi, 17.11.2022, ora 07:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum:
DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800)DN 7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800).
CNAIR a reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să mențină circulația deschisă pe aceste rute montane o perioadă de timp mai lungă decât de obicei, însă prioritatea principală este integritatea și viața celor care merg pe drum.
