RecentStiri locale

Consilier al Ministerului Educației, invitat la o activitate PNRAS desfășurată la Școala Gimnazială Nr. 3 Târnăveni

Școala Gimnazială Nr. 3 Târnăveni, alături de structura „Vasile Moldovan” a Liceului Tehnologic Târnăveni, a organizat joi, 14 mai, o activitate dedicată părinților și elevilor implicați în proiectul PNRAS. Invitat special al evenimentului a fost Cătălin Ionuț Bîrsan, consilier în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Activitatea a avut ca principal obiectiv conștientizarea diferitelor tipuri de personalitate și importanța înțelegerii acestora în dezvoltarea personală și relaționarea socială. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru interactiv, participanții având ocazia să discute despre comportamente, emoții și modalități de comunicare adaptate fiecărui tip de personalitate.

Reprezentanții unității de învățământ au transmis mulțumiri invitatului pentru disponibilitatea de a participa la activitatea organizată în cadrul proiectului PNRAS, apreciind implicarea și deschiderea față de comunitatea școlară.

Coordonarea activității a fost asigurată de directorul adjunct Nicoleta Toderuț și profesorul Cosmina Chirilă.