Control judiciar pentru foşti şefi ai sucursalei SNGN Romgaz

tribunal

Curtea de Apel Târgu Mureş a admis contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a decis menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de foştii şefi ai Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, Avram Pantelimon, fost director al sucursalei, Ştefan Ioan, fost director tehnic, Mincan Emil Valentin, fost şef al Secţiei de Producţie, şi Olaru Ioan Tiberiu, fost şef Serviciu Proiectare, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie.

Instanţa a decis astfel, prin încheiere definitivă, desfiinţarea încheierii penale pronunţată săptămâna trecută de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, prin care era revocată măsura controlului judiciar faţă de cei patru foşti şefi ai SNGN Romgaz Târgu Mureş. În plus, Curtea de Apel Târgu Mureş a menţinut toate obligaţiile stabilite în sarcina inculpaţilor, inclusiv de a nu comunica cu ceilalţi inculpaţi din dosar sau cu martorii, să nu mai exercite funcţiile în exercitarea cărora ar fi comis faptele pentru care sunt cercetaţi penal.

Procurorii DNA au dispus, în data de 21 martie, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a patru reprezentanţi ai Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz pentru că ar fi hotărât, în mod nejustificat, ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducţiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte şi Primăria Târgu Mureş, să fie realizată din bugetul propriu al Romgaz, după ce ar fi invocat existenţa unor presupuse defecte şi emanaţii de gaze.
Celor patru li se impută că prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureş s-a produs un prejudiciu în bugetul societăţii în valoare de 160.649,06 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în favoarea asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.
AGERPRES