„Culisele Sufletului” – Povestea Trupei de teatru de amatori din Târnăveni (3)

Pentru promovarea valorilor pe care le-a avut localitatea, Tirnaveni.ro prezintă în mai multe părți cartea Culisele Sufletului, prin bunăvoința autorului Ioan Burdulea. Cartea este dedicată fostei trupe de teatru de amatori din Târnăveni care a activat până în anii 90. Toți autorii de lucrări similare sunt invitați să colaboreze cu noi în acest demers de promovare ale perioadelor de succes ale Târnăveniului.

Pe parcursul cărţii nu voi insista aşa mult asupra unor detalii, am făcut-o acum fiind prima noastră premieră a unei piese în trei acte. Ce scria în caietul program al premierei Constantin Săsăreanu, regizorul, marele şi regretatul actor de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş.

,,Dragi spectatori,

Trăim în mod firesc şi creştem alături împreună cu copiii noştri şi ,fără să ne dăm seama, între noi se petrece un transfer reciproc. Noi dăm, în timp, ceva din maturitatea noastră şi preluăm în schimb de la ei ceva din tinereţea lor. În mod neîndoielnic, acest transfer comportă riscuri. Fenomenul de respingere se poate manifesta şi la unii şi la alţii. Dar când operaţia reuşeşte – indiferent de durerile noastre comune – ce frumos şi cald ne vom putea privi în ochi unii pe alţii, ce tineri vom fi atunci noi, ce ,,bătrâni” şi ce maturi vor deveni copiii noştri.

Din ,,Adolescenţii” ( cum i-am zis noi piesei ,,Un petec de cer”) nu am vrut să fac neapărat un spectacol de comedie – deşi scriitura este o invitaţie la râs – ci un spectacol în care să ne recunoaştem cu toţii, cu împlinirile şi tristeţile noastre, cu problemele grave şi cu cele comice din existenţa noastră cotidiană, pentru a crede în problema spinoasă a creşterii noastre şi a copiilor noştri. Vă rog insistent să mă credeţi, dacă avem multe motive să fim mulţumiţi şi fericiţi, apar uneori şi cazuri care ne îngrijorează şi ne îndurerează, probleme reale, serioase şi complexe, ca şi false probleme.

 În ultimă analiză, cu ce rămâneţi după ce s-a terminat un spectacol? Hazul poate fi uşor uitat, la fel emoţia puternică. Chiar raţionamentele se destramă. Aici, atenţie! Emoţia şi raţionamentul subordonaţi-le dorinţei de a dobândi o viziune mai clară despre voi înşivă. Dacă după spectacol s-a aprins în dv. ceva, ceva care se întipăreşte în memorie ca o arsură, lăsând un contur, un gust, o urmă, un gând, o imagine, atunci şi noi, şi dv. ne-am făcut datoria, atunci puteţi spune prietenilor că aţi fost la teatru. Altfel…”

Trebuie să menţionez că fiecare premieră a noastră prin convenţie între sindicatul combinatului şi conducerea Teatrului Naţional din Tg-Mureş, era jucată pe scena prestigioasei instituţii teatrale din Tg-Mureş. Pe lângă sprijinul logistic, beneficiam de sprijin material, decoruri, costumaţie din recuzita naţionalului mureşean, ceea ce nu era deloc puţin în economia conceptuală a spectacolelor noastre.

În parcursul amintirilor mele rămâne un reper drag şi ,,Profesorul de franceză” de Tudor Muşatescu, în regia regretatului nostru prieten actorul Traian Costea, a cărei contribuţie remarcabilă la consolidarea Teatrului muncitoresc a fost decisivă şi asupra căreia voi reveni pe parcursul cărţii. Şi cu această montare am cucerit simpatia şi dragostea unui public larg prin spectacolele, spun eu, de o aleasă ţinută artistică, prezentate atât la sediu cât şi în ţară. Sunt sigur că ,,Profesorul” deţine recordul reprezentaţilor şi, sper să nu mă înşel, 36 numai în Târnăveni şi aproximativ 45 în afara oraşului… Prezentând opinii şi clişee foto veţi rememora împreună cu mine momente de o reală satisfacţie. Nu voi mai insista asupra distribuţiei care se regăseşte în articol. Cronica regizorului Ion Moisescu apărută în ,,Steaua Roşie” din 10 aprilie 1982: ,,Această a doua premieră a Teatrului ,,chimiştilor” (dar nu numai a lor!) afirmă existenţa unui colectiv serios, matur şi talentat, dăruit trup şi suflet ideei de teatru, pe măsura unui public care-l merită din plin. Comedia lui Tudor Muşatescu ,,Profesorul de franceză” chiar dacă nu e una din cele mai bune ale autorului, îndreptăţeşte opţiunea prin replica plină de vervă şi umor, prin dinamica situaţiilor şi prin poezia plină de adevăr a semnificaţiilor, într-o atmosferă reconfortantă şi tinerească. Regia Traian Costea (de la Teatru Naţional din Tg – Mureş) a realizat tocmai aceste laturi ale partiturii dramatice, ceea ce n-a fost deloc rău, dar a fost evident jenată de o scenografie greoaie, uneori anti funcţională (masivele fotolii din tabloul întâi care împiedecau vizibilitatea şi deci receptarea cursivă, oblingând la mutarea unor scene importante în planul doi) reuşind totuşi un spectacol dinamic, cu farmec (minus unele dulcegării). Ilustraţia muzicală a demarat bine, devenind, însă, pe parcurs, eterogenă în defavoarea unităţii spectacolului (soluţia muzicală dintre tablourile trei şi patru ni s-a părut cea mai apropiată de ceea ce ar fi trebuit să fie) Înainte de toate trebuie însă remarcată grija deosebită cu care regizorul a întocmit distribuţia,

reuşind să pună în valoare, peste cota obişnuită, valenţele interpretative ale colectivului. S-au remarcat, fără a produce decalaje periculoase, în avantajul calităţii: Mircea Hancu (Heruvim) – lejeritate, detaşare şi umor de cea mai autentică nuanţă, Maria Mlădin (Tuţi) – prezenţă matură cu puternică susţinere interioară şi cu o voce şi dicţiune demnă de invidiat,

Nelu Burdulea (Dan Balint) – profesionalism evident, dublat de o bună stăpânire a mijloacelor de expresie, Sanda Sava (Eleonora) – farmec, inteligenţă şi sensibilitate într-un rol mic dar care se reţine, Rora Demeter (d-ra Cosâmbăcescu) – dinamică, sigură de ea într-o compoziţie pretenţioasă pe care o susţine fără ezitări. Ar fi nedrept să nu-i amintim şi pe ceilalţi interpreţi: Virgil Zahan, Minerva Duca, Dorina Demeter, Reli Moise, Lenuţa Szolosy , Iulia Szabo, Sandu Damian, Costel Ignat, Rodica Bilca – toţi la înaltă cotă valorică care-i obligă şi pe viitor – şi nu în ultimul rând, pe Tiberiu Vulea, într-un rol mic, plin de farmec, creonat cu siguranţă (prof. Corlătescu).

Aplauzelor publicului le alăturăm acum şi pe ale noastre, cu sinceritate. Aplauze pe care le merită nu numai cei enumaraţi mai sus,

ci şi ceilalţi, cei nevăzuţi publicului (sonorizare, regie tehnică) gazdele premierei – Casa de Cultură, Teatrul Naţional din Tg-Mureş, care patronează activ tânărul colectiv de amatori, precum şi factori locali, conducerea combinatului, care face totul pentru ca activitatea acestui teatru muncitoresc să se ridice la nivelul exigenţelor actuale. Vom încheia cu o propunere: ce-ar fi dacă s-ar organiza aici un Festival anual al teatrelor muncitoreşti? Târnăveniul o merită din plin!”

De atâtea momente frumoase, de amintiri de neuitat am avut parte cu acest spectacol încât o rememorare nu numai că ne-ar lua foarte mult timp dar nostalgia ar fi pentru mulţi dintre intrepreţi, clipa pornirii unor cristaline lacrimi,

dar şi momente de un haz sănătos.

Spectacole în judeţ, turnee în ţară, dar şi pregătirea noi producţii. Repetiţii,

cronici favorabile, instalarea încet a unui sentiment de artist al urbei, temperarea adierii de vedetism prin noi şi multe ore de repetiţii, cam aşa a decurs timpul până la noua premieră cu ,,Transmitem în direct” de Tudor Popescu. Comedia în două părţi a fost dirijată regizoral tot de Traian Costea, devenit între timp apropiatul şi pedagogul nostru. Debutul scenic a avut loc în 1982. Coloana sonoră Bone Nicolae – Teatrul Naţional Tg-Mureş, regia tehnică Nicu Suciu, Sufleur Maria Mlădin, Sonorizare Alexandru Szasz, Scenografia Varro Maria.

Cronica spectacolului semnată de regizorul Ion Moisescu în ,,Steaua Roşie” din 11 decebrie 1982. Teatrul Muncitoresc Târnăveni şi opţiunea artistică a realului. ,,Transmitem în direct” de T. Popescu.

,,Indiscutabil, tânărul şi entuziastul colectiv al chimiştilor din Târnăveni dă o probă hotărâtoare, de înalt nivel calitativ, cu această partitură de excepţie a lui Tudor Popescu, fapt care confirmă speranţele exprimate de noi la premiera lor anterioară şi care obligă, de acum înainte, prin maturitatea şi exigenţa cu care ea a fost realizată. Succesul deosebit, de critică şi de palmares, obţinut pe scena Festivalului Spectacolelor de Teatru pentru Tineret de la Tg-Mureş n-a făcut decât să ratifice valoarea trupei. Apetitul tinerilor interpreţi justificând opţiunea lor artistică şi sufletească pentru problemele prezentului, transformând o lozincă posibilă într-un adevăr indubitabil. Montarea a beneficiat, înainte de toate, de îndrumarea de maximă competenţă a regizorului Traian Costea (de la Teatrul Naţional Tg-Mureş) dublată de pasiunea şi răbdarea cu care acesta a ştiut să obţină maximum de la fiecare interpret în parte. El a înţeles perfect partitura, găsind exact lungimea de undă a ideilor sale generoase. Dotat cu un acut simţ al detaliului şi al măsurii, regizorul a depăşit cu mult condiţia spectacolului de amatori, făcându-ne dovada calităţilor sale certe care, de acum înainte, nu mai au nevoie de confirmare, ci de susţinere. Felul cum a condus interpreţii până la cele mai mici amănunte şi semnificaţii (inclusiv atunci când ei se aflau în planul doi sau trei), funcţionalitatea deosebită a decorului pentru care a optat, zgârcenia de invidiat a benzii sonore au dat realizării sale profunzime şi adevăr, rotunjimea şi greutatea necesară oricărei opere scenice.

Cei opt interpreţi, într-o deplină comuniune de suflet şi gând cu regia, au reuşit să convingă pe deplin, să rămână în mintea spectatorului, binemeritându-şi aplauzele repetate la scenă deschisă. Nelu Burdulea a realizat un personaj de zile mari, într-un rol deosebit de dificil, pentru că a ştiut să renunţe la încărcătura inutilă de mijloace posibile, pentru că a stors râsul spectatorilor, fără un zâmbet măcar, şi pentru că, mai presus de toate, s-a descurcat excelent în multe momente de inactivitate şi linişte din partea a doua. Tiberiu Vulea ne-a copleşit prin autenticitate şi vervă şi prin evitatrea oricărei îngroşări într-o partitură cam liniară compusă de autor. Rora Demeter, a reuşit să facă cu fiecare apariţie, explozie în sală, cu o energie nestăpânită, bine dozată şi cu valenţe comice fără egal. Mircea Hancu, într-un rol ingrat prin însăşi natura tipologică, a reuşit să găsească cheia personajului, graţie lipsei de ostentaţie şi discreţie. Virgil Zahan a creionat, chiar şi atunci când se afla în planul doi, conturul unui adevărat operator de televiziune, cu toate bunele şi relele lui. Lenuţa Szolosy a dovedit maturitate şi înţelegere pentru un personaj dificil care s-a impus încet, dar sigur. Cele două rivale (în piesă desigur) – Rodica Bilca şi Sanda Sava, amândouă cucerind prin farmec şi sensibilitate, au reuşit cu plusul de maturitate necesar, să ne convingă în opţiunea noastră pentru personaj.

A fost într-adevăr şi din punct de vedere interpretativ, un spectacol remarcabil prin omogenitate şi valoare. Un motiv în plus care ne va îndemna să-l revedem, luni 13 decembrie de la ora 19,00, în sala mare a Naţionalului Târgumureşan”.

Va urma