„Culisele Sufletului” – Povestea Trupei de teatru de amatori din Târnăveni (6)

Pentru promovarea valorilor pe care le-a avut localitatea, Tirnaveni.ro prezintă în mai multe părți cartea Culisele Sufletului, prin bunăvoința autorului Ioan Burdulea. Cartea este dedicată fostei trupe de teatru de amatori din Târnăveni care a activat până în anii 90. Toți autorii de lucrări similare sunt invitați să colaboreze cu noi în acest demers de promovare ale perioadelor de succes ale Târnăveniului.

Un spectacol, se spune, este de fapt proba unui colectiv. Un spectacol înseamnă regizori, actori, dramaturgi, scenografi, macheuri, secratari literari, recuziteri, maşinişti, electricieni, sufleuri, pompieri de serviciu, coafeze, costumiere, garderobiere, casiere, plasatoare şi spectatori.

Un spectacol, adică verificarea unei echipe, a profesionalităţii şi prieteniei, nu? Un mecanism, să îmi fie iertată comparaţia, atât de şcolăresc, un mecanism, ca un ceasornic, în care fiecare rotiţă e importantă. Să ne gândim, aşadar, la toţi cei care, anonimi sau celebri, semnează mult aşteptata întâlnire a spectatorului cu teatrul.

Ion Moisescu nota în Steaua Roşie din 24 februarie 1984 ,,Aureolat, în ediţia trecută a festivalului cu locul 1 la faza republicană şi titlul de laureat, la sediul clubului se repetă din plin ,,Chiţimia” de Ion Băieşu sub îndrumarea competentă a animatorului Teatrului Muncitoresc – Traian Costea.

Ne reîntâlnim cu nume cunoscute din trecutele premiere: Mircea Hancu, Dorina Demeter, Nelu Burdulea, Tiberiu Vulea, Costel Ignat. Un nume nou: Arpad Marton.

Premiereă posibilă – sfârşitul lunii martie. Ca o noutate de ultimă oră am reţinut participarea Teatrului Muncitoresc, ca invitat de onoare, la primul festival de teatru de amatori organizat de judeţul vecin – Bistriţa – între 16-18 martie. Să le urăm succes! O merită!”

A fost poate cel mai dificil spectacol pentru noi, un adevaărat examen, ţinând cont de partitură, de mesajul profund filozofic al autorului. Sincer pentru mine a fost cea mai dificilă apropiere de personaj, recunosc că nici până în ziua de astăzi nu am siguranţa că ne-am contopit în totalitate. A fost un adevărat recital actoricesc în care au excelat Mircea Hancu şi Dorina Demeter,

într-o concepţie regizorală total nouă pentru noi, semnată tot de Traian Costea, pentru care textul şi montarea sunt sigur, a fost o adevărată provocare. A fost un debut fericit şi cu succes a unui nou coleg de-al nostru Arpad Marton. După vizionarea spectacolului, dramaturgul Tudor Popescu i-a lansat invitaţia autorului Ion Băieşu de a veni la Târnăveni la una din reprezentaţiile noastre. Dezamăgit de o montare la un teatru profesionist din capitală, autorul s-a scuzat refuzând cu politeţe invitaţia, recunoscând că încearcă să evite o nouă experienţă negativă, ceea ce evident nu a fost cazul cu premirea din Târnăveni.

Din păcate pentru mine, cu toate eforturile făcute, nu am reuşit să strâng toate cronicile timpului, de la toate premierele, cerându-mi scuze cititorilor. Voi continua să aştern în paginile cărţii, momentele trăite împreună cu colegii şi spectatorii noştri din clişeele memoriei.

O altă montare la fel de pretenţioasă a fost ,,Ursul” şi ,,Cerere în căsătorie” de Cehov, regia fiind semnată de acelaşi Traian Costea, care declara în 1982:

 ,,Eram în juriu când i-am văzut prima dată pe cei din Târnăveni. Aveau tragerea de inimă pe care în urmă cu ani, eu, Cornel Nicoară şi Emil Mureşan (azi actor) o aveam în calitate de amatori, pe scenă şi m-am gândit că merită o mână de ajutor. Aşa am ajuns să fac cu ei spectacole. Şi nu regret opţiunea pentru că, au nu numai un entuziasm şi o dăruire molipsitoare, dar au şi calităţi deosebite, care merită valorificate. Şi-mi plac că sunt romantici. Acum mă pregătesc pentru ei cu două partituri noi: ,,Omul care a văzut moartea” de Eftimiu şi ,,Fenomenele” de Grigore Gorin”. Un debut pe cât de surprinzător pe atât de benefic, o maturitate scenică care dezvlăluia apetit pentru scenă a fost cea a lui Mircea Demeter.

În cotidianul judeţean Steaua Roşie din 3 iunie 1989, profesorul Aurel Hancu consemna:

,,Zilele trecute, Teatrul Muncitoresc din Târnăveni a prezentat mai multe spectacole cu comedia muzicală ,,Peatra din casă” de Vasile Alecsandri, în regia şi scenografia artistului Traian Costea de la Teatrul Naţional din Tg-Mureş.

Aparţinând unei epoci trecute, dar cu elemente de actualitate, fiindcă sunt implicate fapte general omeneşti (problema căsătoriei, de pildă), piesa într-un act conservă un farmec surprinzător (nealterat de dintele vremii) prin cântecele ei, în linia melodică originară, dată de Flechtenmacher prin limbajul ,,dulce”, de uşoară coloratură moldovenească.

O fată devine obstacol (,,peatră în casă”) pentru mama ei, rămasă văduvă, obsedată de gândul că nu va avea cu cine s-o mărite. După ,,târgueala” între părţile interesate (părinţii tinerilor), se ajunge la neînţelegere (tatăl flăcăului pretinde încă ,,două sălaşe de ţigani robi în foaia de zestre”).

Urmează travestiri şi încurcături de un comic burlesc, conflictul primind în cele din urmă o rezolvare pozitivă. Unul dintre personaje aduce în scenă cuvântul autorului, subliniind totodată mesajul operei: în ochii părinţilor, fetele trebuie să fie ca petre scumpe, iar nu ca ,,petre în casă”. Robilor să li se dea libertatea. Găsim aici o pledoarie pentru înţelepciune, pentru relaţii fireşti între părinţi şi copii, pentru realizarea căsătoriilor pe baza acordului liber al tinerilor.

Prin distribuţia oferită:

Tiberiu Vulea (căminarul Grigore Pâlciu), Constantin Ignat (comis, fiul său), Rora Demeter (cucoana Zamfira, văduvă), Maria Deac (Marghioliţa, fiica), Nelu Burdulea (Leonil, vărul Marghioliţei), Mircea Hancu (Herr franţ Birman, doctor), Rodica Ogrean (Ioana, ţigancă), Florin Megheşan (un fecior), acest colectiv de actori amatori a prestat un joc de scenă care a lăsat mereu impresia că avem de-a face cu nişte autentici profesionişti. S-au întrecut pe ei înşişi, adesea fiind aplaudaţi pentru calitatea interpretării. Dincolo de ponderea rolurilor, unde există diferenţe, spectacolul s-a impus prin omogenitate, prin transpunerea cu sinceritate în rol. S-a evitat bufoneria gratuită, vulgarizarea situaţiilor comice”

Va urma