„Culisele Sufletului” – Povestea Trupei de teatru de amatori din Târnăveni (Ultima parte)

Pentru promovarea valorilor pe care le-a avut localitatea, Tirnaveni.ro prezintă în mai multe părți cartea Culisele Sufletului, prin bunăvoința autorului Ioan Burdulea. Cartea este dedicată fostei trupe de teatru de amatori din Târnăveni care a activat până în anii 90. Toți autorii de lucrări similare sunt invitați să colaboreze cu noi în acest demers de promovare ale perioadelor de succes ale Târnăveniului.

Efervescenţa creată pentru frumos, pentru adevărata cultură, arta teatrală la nivelul amatorilor, cu aprecieri venite din partea unor oameni apropiaţi fenomenului, ziarişti, actori, dramaturgi, critici, a continuat cu zeci de spectacole susţinute de teatrul nostru cu săli totdeauna pline sau arhipline.

Spectacolele noastre au readus publicul din Târnăveni în sălile de spectacol, redeschizând gustul spectatorilor pentru teatru (au venit teatre profesioniste după mulţi ani la Târnăveni, unde au gasit un public avizat, format de trupa noastră). Colectivul a fost solicitat în nenumărate rânduri să susţină spectacole cu diverse ocazii nu numai în Târnăveni, ci şi în foarte multe alte localităţi. Reproduc din memorie doar câteva deplasări: Festivalul studenţesc de la Iaşi, am jucat într-o sală cu peste 1.000 de studeţi spectatori, cam aproximativ aceaşi cifră şi la Slatina, turnee în aproape toată Moldova, concursuri la Mediaş, Bistriţa, cu spectacole în localităţile judeţului, spectacole în aproape toată Transilvania, Târgovişte, Balş şi aşa mai departe. Păcat că s-a ratat un turneu pe litoral din cauza organizatorilor, care trebuia să înceapă la Costineşti.

Dar, cum în orice există şi… un The end

Implicaţiile sindicale în mişcarea culturală

Articol apărut în Cuvântul Liber din 13 iulie 1990 sub semnătura fostului secretar literar al Teatrului Muncitoresc Adrian Cismaş

,,Până la începutul anului 1990, la Târnăveni exista trupa de teatru muncitoresc – una dintre puţinele din ţară cu acest statut – o formaţie de prestigiu a mişcării culturale din oraşul de pe Târnava Mică. După revoluţie, când posibilitatea afirmării şi-a deschis larg porţile, activitatea acestuia a stagnat, fiind chiar în prag de autodesfinţare. Cauzele?

Poate afirmaţiile gratuite ale unora cum că amatorismul este sinonim cu veleitarismul, sau poate rănirea orgoliului acestor oameni de cultură – putem spune şi asta – dar unul dintre motive sigur a fost şi din păcate, este încă, dezinteresul total al sindicatului liber din combinatul chimic, de care aceştia erau tutelaţi şi ajutaţi. Discuţiile cu conducerea combinatului, cu sindicatul de aici au fost multiple, dar nu au avut nici un rezultat. Alternativele de supravieţuire a formaţiei erau două: cea acordată de sindicat în continuare prin subvenţii din cotizaţia muncitorilor – sau cea a autofinanţării, a obţinerii de personalitate juridică a trupei şi implicaţia acesteia de a plăti un impozit periodic pentru sală şi alte obiecte care intrau în uzură. Într-un dialog avut cu preşedintele sindicatului, domnul Vasile Lulea, mi s-a spus că prima alternativă e deocamdată irealizabilă, deoarece cotizaţiile sindicale actuale se constituie întrun fond de grevă în caz de necesitate, devenind deci imposibil ca o parte din această sumă să revină teatrului pentru menţinerea la un anumit nivel al culturii Târnăvene.

Domnilor, ne ascundem în spatele grevelor care au devenit la modă? Aşteptăm întreruperea muncii sub diferite motive şi pretexte? Se vehiculează ideea cum că gradul de civilizaţie este determinat de gradul de cultură al oamenilor. Dar se pare că la Târnăveni gradul de civilizaţie depinde, culmea, de numărul grevelor şi preparativelor ce se fac în întimpinarea lor.

Referitor la cea de-a doua soluţie, s-a vorbit de deschiderea unui cont de bancă prin care să se vireze, atenţie, în contul sindicatului, suma încasată din spectacolele formaţiei. Or, aşa nu am făcut nimic. Personalitatea juridică prin însăşi definiţia sa lasă libertatea organizaţiei respective, în cazul nostru teatrul muncitoresc, de a-şi folosi mijloacele băneşti după bunul plac, pentru că la urma urmei, acestea se realizează din sudoarea celor care fac cultură din plăcere şi nu din obligaţie. Evident, cei din colectivul teatrului au admis (logic, nu?) în cazul acestei probleme, impozitul perceput de sindicat pentru folosirea bunurilor acestuia. Acum preşedintele promite că din toamnă, va analiza această problemă, căzând la un acord comun cu ceilalţi membrii sindicali la nivel de combinat. Oare să nu existe în Târnăveni oameni iubitori de teatru, care prin puţinul lor să-şi păstreze această inimoasă şi valoroasă trupă, cu atâtea rezultate bune în palmares – care joacă aşa cum spunea domnul Doru Mureşan la ultima premieră din iarna trecută, ,,Napoleon era fată” – ,,la pas cu profesioniştii?” Oare să nu existe iubitori de cultură în acest oraş cu atâtea posibilităţi şi resurse în domeniul mişcării artistice, care să nu se gândească numai la posibile greve, ci la linişte şi destindere, la deconectare după orele de muncă şi stresul cotidian în faţa unei scene pe care se face artă adevărată? acestea sunt întrebările. Vom vedea!,”

Un alt articol care nu avea cum să lipsească din carte a fost publicat de domnul Doru Mureşan în Cuvântul Liber din 11 mai 1991.

Arta amatorilor…?!

Foştii artişti au devenit artişti amatori… plătiţi. Nu mai ţine chestia cu scoaterea din producţie pentru repetiţii, pentru spectacole, pentru festivalul ,,Cântarea României”, care a subcombat aşa cum s-a întâmplat… aproape cu tot ce avea ca suport ideologia comunistă, aşa că a face cultură populară, mai precis artă populară, din plăcere se combină mai mult cu a face artă populară… cointeresată. E bine, e rău? Încă nu prea poţi să te pronunţi. Oricum economia de piaţă influenţează direct cultura… de piaţă, astfel că datele problemei se schimbă. Artiştii amatori, populari, particulari, civili, semiprofesionişti ,,cetăţenişti”, nici nu mai știi cum să-i numeşti acum zic că, din moment ce produsul lor artistic apare pe scenă în faţa unor spectatori care au plătit ca să-i vadă, o parte din câştig li se cuvine lor. Domnule, asta-i ! Toţi copiii au început să înveţe chestia cu ,,cota parte din profit” , aşa că festivalul  ,,Cântarea României” a devenit festivalul naţional ,,Cântarea…Economiei”. Ai scos pe piaţă o marfă care aduce un profit (şi spectacolul este o marfă, nu?) Bun! Patroane, scoate banii! Altfel salut bărbunc şi învârtită, piesă de teatru, grup vocal, orchestră, salut ,, Pe Mureş şi pe Târnave” dans modern şi alte dansatoare. Cultura de masă nu mai e muncă… patriotică dar, încet încet nici cultură nu mai e. Ce s-a câştigat bun, cât de cât, e faptul că s-a cam terminat cu şuşanelele în care un grup de ,,artişti amatori” ţineau în spate un spectacol de o oră şi jumătate, pe nimic, iar la sfârşit apărea ,,vedeta” care pentru o jumătate de oră lua 2 – 3.000 de lei semnând state de plată de 300″ ,,Ma intrista o veste. Excelenta formaţie de teatru a fostului club muncitoresc al Combinatului Chimic s-a autodizolvat. Sindicatul este ocupat acum cu alte probleme. Pe artişti, de la orele de muncă nu-i mai lasă nimeni să plece la repetiţii (oare şi fotbaliştii păţesc la fel), pentru ei ,,s-a dus baba cu colacii” clubul nu mai ştie nimeni a cui este, directoarea Rora Demeter este artistă cu carte de muncă şi cu succes în nordul ţări (uite că se mai face dreptate pe lumea asta, deşi dreptatea asta ar fi putut s-o facă Naţionalul târgumureşean şi nu în pierdere), membrii fostei trupe de teatru vor bani pentru repetiţii, pentru corepetitor, bani integral pentru spectacole” Îmi permit să-l contrazic pe distinsul domn Doru Mureşan. Nu s-a pus niciodată problema banilor chiar şi în pragul autodesfinţării am căutat soluţii pentru a continua, dar alte motive din accea vreme au dus la încetarea activităţii teatrului.

Dar să continuăm cu articolul din Cuvântul liber ,,Casa de Cultură  s-a oferit să-i găzduiască suportând toate cheltuielile, materiale pentru montările scenice şi plătindu-le tarifele, pentru fiecare spectacol. Ei nu vor asta. N-am reuşit să stau de vorbă cu nici unul din fosta trupă, aşa că n-aş putea spune exact ce doresc ei”. Şi aici adevărul este departe de realitate. ,,Ştiu însă că mă doare sufletul gândindu-mă că un minunat colectiv artistic se pierde pentru că ,,ochiul dracului” se pune de-a curmezişul. Din tot ce i-a unit inainte (pentru că a fost o excelentă unitate în jurului unei idei artistice) n-a mai rămas chiar nimic? Negociem, fir-ar să fie, dar până şi sentimentele? Până şi acea parte a sufletului care-l poate ridica pe un om deasupra interesului mediocru? Cine şi ce v-a ucis iubirea într-un spirit, domnilor Vulea, Hancu, Burdulea şi toţi ceilalţi din trupă, pe care cei din Târnăveni v-au iubit atât de mult?”

Autorul alături de marele ,,Amza Pellea”

şi autograful actorului

autograful actorului Florin Piersic,

împreună cu actorul Nicu Constantin şi colegul Mircea Hancu,

împreună cu actorul Horia Căciulescu,

împreună cu regizorul şi criticul Ion Moisescu,

împreună cu scriitorul Cornel Udrea.