Cum să îți pregătești locuința pentru Crăciun

Odată cu venirea lunii decembrie, vine și una din cele mai așteptate perioade din an, și anume Crăciunul. Această sărbătoare este foarte iubită, atât de copii, deoarece anunță sosirea Moșului, cât și de cei mari, Crăciunul fiind despre iubire, despre cadouri și despre familie. Totuși, această lună este și una foarte solicitantă, deoarece, de multe ori asta înseamnă să alergi după cadourile perfecte, să pregătești cele mai bune mâncăruri și să decorezi întreaga locuință, de la bradul de Crăciun la ușa de interior.

În ultima vreme, pe rețelele de socializare există o adevărată competiție între decorul din casele tuturor, deoarece fiecare își dorește să iasă în evidență prin modul în care a aranjat întreaga locuință.

Dacă vrei să îți pregătești casa de sărbătoare și nu ai prea multe idei, îți sărim în ajutor cu câteva variante simple, ieftine și interesante:

Asortează bradul de Crăciun cu decorul din cameră

Unul dintre simbolurile Crăciunului este bradul frumos împodobit, sub care Moșul va aduce celor mai cuminți numeroase cadouri. Și, pentru că toată lumea vrea să îl impresioneze pe Moșul, optează pentru globuri viu colorate și cât mai strălucitoare, cât și pentru luminițe în diferite nuanțe, care să scoată bradul în evidență. Totuși, pentru un efect mai elegant și mai spectaculos, poți alege globuri și ornamente într-o singură nuanță sau în maxim două nuanțe complementare, care să se integreze armonios în designul încăperii și care să se asorteze cromatic cu mobilierul, perdelele și obiectele de decor. De asemenea, poți opta pentru beculețe într-o singură culoare și, în acest mod, vei avea un brad pe cât de simplu, pe atât de interesant. În plus, pentru un efect și mai inedit, poți aplica pe crengile bradului spray cu zăpadă artificială. Dacă îți este dificil să alegi o culoare anume, îți sugerăm albul, care este la modă în acest an și care se asorteaza oricărei camere cu pereți sau uși albe.

Acordă atenție ușilor și ferestrelor

Pentru ca întreaga locuință să fie pregătită de sărbătoare, îți poți decora și ușile și ferestrele. De exemplu, pentru ferestre poți opta pentru luminițe aranjate în diferite forme, figurine care luminează, desene realizate din spray cu zăpadă artificială sau stickere speciale. În ceea ce privește ușile, pe ușa exterioară poți aplica diferite decorațiuni realizate din brad sau lemn, care să îi introducă pe musafirii tăi în atmosfera de sărbătoare, iar pe cea interioară poți aplica diferite stickere. De asemenea, poți decora ușile cu panglică roșie și fundă, pentru a arăta ca un mare cadou.Citeste si:

Transformă grădina într-una de vis

Dacă stai la casă și vrei să îi impresionezi pe trecători, poți face ca grădina casei tale să pară ruptă din poveste, cel mai eficient mod fiind decorarea cu lumini a întregii case, a gardului, dar și a copacilor. În plus, poți adăuga figurine în întreaga curte și poți pune felinare de-a lungul aleii. Dacă, însă, locuiești în apartament, nu trebuie să uiți de balcon și de intrarea în locuință. Acestea pot fi decorate cu ajutorul crengilor de brad, a instalației viu colorate, dar și cu globulețe, clopoței și fundițe.

Nu uita de masa de Crăciun

Crăciunul este, în primul rând, despre familie, prieteni și iubire, motiv pentru care în această perioadă cu toții se strâng în jurul mesei, pentru a servi bucate tradiționale și a depăna amintiri. Chiar dacă anul acesta masa va fi mai restrânsă ca număr de invitați, ei sunt cei mai importanți în viața ta acum. Pentru a-i impresiona, poți decora masa de Crăciun cu lumânări parfumate, față de masă cu tematică de sezon, huse pentru scaune sau pentru tacâmuri, cât și elemente decorative, precum steluțe din lemn, conuri de brad, globuri sau scoarță de copac.

Creează atmosferă în dormitor

Chiar dacă dormitorul este o încăpere în care nu intră multe persoane pentru a admira decorul, poți adăuga lumini discrete și lumânări parfumate, care să te ajute să te relaxezi și să creeze o atmosferă intimă și caldă pentru tine și perechea ta. De asemenea, poți opta pentru lenjerie de pat cu imprimeu de sezon, ornamente realizate din brad, care vor împrăștia mirosul proaspat caracteristic în întreaga încăpere, cât și diferite elemente care să creeze o atmosferă discretă și intimă, dar de sărbătoare.

Sursa foto: Sursa foto: Oleg Magni, Matej, Pcjumbo.com

https://www.wall-street.ro/articol/Lifestyle/265578/cum-sa-iti-pregatesti-locuinta-pentru-craciun.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.