Cum se obtine certificarea produselor ECO?

Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai, pe toată trasabilitatea produsului.

Astfel, înainte de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ,,produs ecologic” exploataţia trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani.

Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică.

Toţi operatorii care desfăşoară activitate în sistemul de agricultura ecologică, înainte de a-şi începe activitatea, au obligația de a-și înregistra activitatea la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Înregistrarea se realizează prin depunerea la DAJ a fișelor de înregistrare însoțite de contractul încheiat între operator şi organismul de inspecţie şi certificare menţionat în fişa de înregistrare și declaraţia pe propria răspundere pentru deţinerea documentelor necesare înscrierii în agricultura ecologică. Procedura de înregistrare a producătorilor în agricultura ecologică este reglementată prin Ordinul nr. 1253/2013 pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu completările şi modificările ulterioare.

Află toate detaliile pe Agro-TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.