CUM VA FI VREMEA ÎN SEPTEMBRIE, OCTOMBRIE ŞI NOIEMBRIE?

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. În luna septembrie, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării. În Transilvania, temperatura medie va fi cuprinsă între 11 şi 16 grade Celsius.Cantităţile de precipitaţii vor fi în general normale, exceptând regiunile vestice, centrale şi nordice, unde local se pot înregistra valori peste mediile multianuale. În octombrie, valorile termice vor fi în general apropiate de normele climatologice, posibil mai ridicate în sudul, sud-estul şi vestul ţării. În centrul ţării, temperaturile medii vor fi cuprinse între 6 şi 10 grade. Cantităţile lunare de precipitaţii vor depăşi, în general, mediile climatologice, exceptând sud-estul şi estul teritoriului, unde vor fi apropiate de normal. În noiembrie, temperaturile aerului vor fi apropiate de mediile multianuale, iar în sud şi sud- est sunt estimate valori peste cele normale. Temperatura medie în Transilvania va fi cuprinsă între 0 şi 5 grade Celsius. În centrul şi nord-estul ţării sunt posibile cantităţi de precipitaţii peste mediile climatologice, în timp ce în sud vor fi, în general, deficitare.
