Cursuri gratuite de ospătar la Târnăveni

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureş intenţionează să organizeze în luna decembrie 2017, un program de formare profesională în meseria de Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație –Târnăveni.

Conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, beneficiază GRATUIT de CURSURI de iniţiere/ calificare/ specializare/ perfecţionare, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în evidențele agenţiei precum şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 lei) şi care sunt înregistrate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă.

Serviciile de formare profesională asigură creşterea şi diversificarea competențelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii.
Informații suplimentare despre cursurile organizate de AJOFM Mureș se pot obține la sediul agenției, Compartimentul formare profesională sau la telefon 0265/263760, interior 115, persoană de contact Boar Adela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.