Daniel David: Ar trebui, la nivelul școlii, toată lumea să știe că temele sunt în jur de 2 ore
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „ar trebui, la nivelul școlii, toată lumea să știe că temele ar trebui să fie în jur de 2 ore”. „Eu cred că elevul și-ar face cu mai mult drag o temă mai scurtă decât să-i dai nu știu câte teme pe care nu și le face sau și le face cu supărare și cu nemulțumire, și cu frustrare”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute într-un interviu pentru adevarul.ro.
„Noi avem reglementat, de prin 2016, timpul pe care un copil ar trebui să-l aloce pentru temele pentru acasă: este o oră la nivelul învățământului primar, 2 ore la gimnaziu, 2 ore la nivelul învățământului liceal. Și eu am apucat să spun asta, într-un anumit context, copiii n-ar trebui să aibă teme mai mult de 2 ore, nici la gimnaziu, nici la liceu și nu mai mult de o oră în zona învățământului primar”, a precizat ministrul.
În luna aprilie, ministrul Educației și Cercetării a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, referitor la temele elevilor, ca dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca, într-adevăr, mai mult decât este cazul copiii”. Acesta a afirmat că „temele n-ar trebui la nivelul învățământului primar să depășească o oră pe zi, 2 ore la gimnaziu și la învățământul liceal.”

