Daniel Nan, salvator şi în timpul liber

În data de 27.03.2019, ora 12:41, Secţia de pompieri Târnăveni a fost alertată cu privire la producerea unui accident rutier între două autoturisme, la intersecţia loc.Bobohalma cu DN 14 A. 
În urma accidentului au rezultat 7 victime, 2 dintre acestea fiind transportate cu o ambulanţă privată, care era în trecere prin locul unde s-a produs accidentul, înainte de a ajunge echipajele Secţiei de pompieri Târnăveni.
Aflat în timpul liber, plt. adj. Nan Daniel, subofiţer operativ principal şi radiotelefonist la Secţia de pompieri Târnăveni, a oprit maşina în afara părţii carosabile şi a trecut la acordarea primului ajutor până la sosirea gărzii de intervenţie. Acesta a extras victimele din autoturismele implicate în accident, le-a acordat primul ajutor şi le-a protejat cu profesionalism până la sosirea echipajelor. 
A sunat în dispeceratul Secţiei de pompieri Târnăveni pentru a da date suplimentare referitoare la situaţie şi starea victimelor şi a propus unei doamne implicată în accident, aflată în stare conştientă, să apeleze numărul unic de urgenţă.
Plt. adj. Nan Daniel este cunoscut drept un model de decenţă, modestie şi de seriozitate şi aduce Secţiei de 
Pompieri Târnăveni și implicit Inspectoratului un motiv de mândrie pe deplin justificată.

2 comentarii la „Daniel Nan, salvator şi în timpul liber

  • 4 aprilie 2019 la 19:46
    Permalink

    De ar fi mai mulți ca el ar fi foarte bine.

  • 2 aprilie 2019 la 10:02
    Permalink

    Felicitari pentru atitudine si implicare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.