De interesStiri locale

Delegație oficială din Botswana, în vizită la Luduș. Discuții despre investiții și cooperare internațională

Orașul Luduș a primit marți vizita unei delegații oficiale din Republica Botswana, condusă de dr. Phenyo Butale, ministrul Relațiilor Internaționale al statului african.

Vizita, facilitată de dr. Viorel Zaharia, ambasador al Misiunii Permanente a Republicii Botswana la UNIDO, Viena, a avut ca obiectiv dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre instituțiile din România și cele din Botswana.

În cadrul întâlnirii au fost analizate oportunități de cooperare în domenii precum dezvoltarea economică, atragerea de investiții, educația, schimburile de experiență și colaborarea instituțională. Reprezentanții celor două părți au discutat și despre posibilitatea inițierii unor proiecte comune care să aducă beneficii comunităților locale.

Din delegație au mai făcut parte Sebastiano Zaharia, consilier al Misiunii Permanente a Republicii Botswana la UNIDO, Daphne Mlotshwa, ambasador adjunct al Republicii Botswana pentru România, Nteedzi Babotana, secretar în cadrul Ministerului Relațiilor Internaționale, și Alfred Baroti, consul al Republicii Botswana în România.

Primăria Luduș și-a reafirmat disponibilitatea de a dezvolta parteneriate internaționale care să contribuie la promovarea investițiilor, educației, schimbului de bune practici și dezvoltării economice a orașului.