Dezbatere publică a proiectului de hotărâre privind aprobarea Bugetului general consolidat al municipiului Târnăveni pe anul 2021

În conformitate cu dispozițiile art. 7, alin (9) și (10) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se organizează în data de 19 aprilie 2021, ora 9, la sediul Primăriei municipiului Târnăveni, Piața Primăriei nr. 7, în sala de ședințe, cam. 6, întâlnirea pentru dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind aprobarea Bugetului general consolidat al municipiului Târnăveni pe anul 2021.

Participanții la dezbaterea publică, își vor putea exprima opinia față de proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului general consolidat al municipiului Târnăveni pe anul 2021, într-un interval de maxim 7 minute, după înscrierea prealabilă la cuvânt.

Proiectul de hotărâre și documentele aferente acestuia pot fi consultate la sediul Primăriei Municipiului Târnăveni, strada Piața Primăriei nr 7 și pe site-ul Primăriei la secțiunea INFORMAȚII PUBLICE/Buget local ( https://primariatarnaveni.ro/bugetul-local/ ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.