Doi alergători din Târnăveni pe primele locuri la Burduf Challenge 2026
Doi sportivi de la au ocupat primele două locuri în proba de semimaraton, 21 de kilometri, la Burduf Challenge 2026, potrivit unei postări atribuite clubului.
Conform informațiilor transmise, Ionut Bercea legitimat la CSM Cluj si membru al Asociației Târnăveni Cycling s-a clasat pe locul 1, iar Capalnean Ionut a încheiat cursa pe locul 2.
Pentru comunitatea sportivă din Târnăveni, rezultatele confirmă prezența puternică a alergătorilor locali
Ediția din 2026 a Burduf Challenge – Made la Stână a fost programată sâmbătă, 18 iulie 2026, între orele 9:00 și 17:00, în comuna Râu Sadului, județul Sibiu. Organizatorii sunt Comuna Râu Sadului și Asociația My Transylvania.
Evenimentul combină alergarea montană cu promovarea păstoritului și a gastronomiei locale. Organizatorii urmăresc să atragă atenția asupra importanței pășunilor și pajiștilor montane, a menținerii stânelor tradiționale și a produselor autentice, în special a brânzei de burduf de munte.

