Doi cetăţeni străini depistaţi cu şedere ilegală în Mureş

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Mureş au desfăşurat, în perioada 11 – 14 martie a.c., o serie de activităţi pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul acţiunilor au fost depistaţi cu şedere ilegală, doi cetăţeni străini, cu vârste de 23 şi respectiv 26 de ani din Ucraina şi SUA.

Persoanele în cauză au intrat legal în România însă la expirarea dreptului de şedere, nu au părăsit teritoriul ţării şi nici nu au întreprins demersuri pentru prelungirea acestuia.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii de Imigrări au emis pe numele cetăţeanului american o decizie de returnare de pe teritoriul ţării noastre prin care este obligat să plece în cel mult 15 zile. Cea de-a doua persoană a fost îndrumată să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Mureş, cu documentele necesare în vederea reglementării dreptului de şedere având calitatea de membru de familie al unui cetăţean român.

Totodată, au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare totală de 800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Serviciul pentru Imigrări Mureş va continua activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, cooperând cu toate instituţiile abilitate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre.

Serviciul pentru Imigrări al judeţului MUREŞ