DOUĂ IDEI DE AFACERI CARE GENEREAZĂ UN VENIT EXCEPŢIONAL

Iata 2 idei de afaceri pe care sa le valorificati profitabil in 2015!
1. Cultivarea zmeurului
Zmeurul este o specie importanta si tot mai cautata de producatorii agricoli, deoarece asigura productii timpurii si de calitate, care se valorifica bine pe pietele marilor orase. Desi zmeurul creste sI fructifica bine in flora spontana, cel cultivat isi matureaza mai devreme fructele si are calitate mai buna.
Importanta acestei culturi sporeste si datorita faptului ca zmeurul poate fi cultivat in conditii variate de la campie pana la altitudini foarte mari, unde majoritatea celorlalte specii pomicole nu mai pot da rezultate, precum si pentru faptul ca el poate valorifica terenuri cu totul neprielnice altor culturi.
Zmeurul prezinta marele avantaj ca intra foarte timpuriu pe rod (din anul doi de la plantare) si da productii mari, ceea ce are ca rezultat recuperarea rapida a cheltuielilor de infiintare.
Cultura comerciala a zmeurului este foarte rentabila. Fiind plante de talie mica, necesitand un spatiu redus pentru dezvoltarea lor, sunt dintre semiarbustii cei mai indicati pentru cultura in gradinile de langa casa. Aceasta specie, avand o mare capacitate de inmultire prin drajoni, fixeaza bine solul si se utilizeaza pentru impiedicarea eroziunii solurilor in perdelele si benzile antierozionale.
2. Cultivarea coacazului
Coacazul este unul dintre cei mai raspanditi arbusti in cultura in tara noastra. Coacazul, in special cel cu fructe negre (casisul), dar si cel cu fructe rosii, datorita multiplelor insusiri alimentare si ariei de raspandire, constituie adevarata grupa a arbustilor fructiferi, ei completeaza si diversifica gama productiei pomicole si a multiplelor produse obtinute pe cale industriala. Cu toate ca insusirile terapeutice si alimentare ale coacazelor erau apreciate cu cateva secole in urma, introducerea si raspandirea lor in cultura s-a facut intr-un ritm cu mult mai lent comparativ cu alte specii pomicole.
Exista in cultura doua specii: coacazul negru, care are gust si miros foxat si fructe negre, si coacazul rosu, care poate avea fructe rosii sau albe. Sunt specii rustice, cu potential mare de productie, iar fructele au o multitudine de intrebuintari si o compozitie biochimica foarte complexa.
Coacazele negre sunt dintre cele mai bogate fructe in vitamina C 100-316 mg%, avand in compozitia chimica si alte componente importante: protide 0,9 g%, glucide 10-14 g%, 2,5-3,5% acizi organici, tanin 0,29-0,51%, antociani, flavone, potasiu 872 mg%, Mg, Ca, P, Cl, Na etc.
Fructele se folosesc pentru prepararea sucurilor, siropurilor, lichiorurilor, dulcetei, compoturilor, peltelei, marmeladei, vinurilor tonice etc.
Din fructe, frunze si ramuri, se prepara ceai cu efecte calmantesi medicamente pentru afectiuni gastrointestinale, reumatismale, guta, artrita, diaree si afectiuni cardiace. De asemenea, consumul coacazelor negre sau decoctul de fructe (50 g la un litru de apa) este recomandat in tratarea anginei. Cura de fructe da rezultate bune in scorbut, surmenaj, oboseala generala etc.
