Stiri locale

DOUĂ INCENDII ŞI O MISIUNE PIROTEHNICĂ

Misiune pirotehnică

În cursul zilei de marți, 11 noiembri a.c., echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a intervenit pentru asanarea unor elemente de muniție în orașul Miercurea Nirajului. La faţa locului, membrii echipei au identificat şi ridicat 23 de cartușe, un proiectil, o grenadă și un corp de bombă aviație. Muniţia provine, cel mai probabil, din al doilea război mondial, aceasta fiind ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, urmând să fie distrusă.

Incendii

În aceeași zi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer. Solicitarea a fost la ora 1747, în municipiul Tg. Mureș, pe strada Liviu Rebreanu. La fața locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Tg. Mureș. Au ars aproximativ 100 kg. de gunoi menajer.

Tot marți, 11 noiembrie a.c., la ora 2039, a fost anunțat un incendiu la un horn în municipiul Tg. Mureș, pe strada Siretului. Din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg. Mureș s-a deplasat la locul solicitării o autospecială de lucru cu apă și spumă. A ars funinginea din horn.