Drept la replică la articolul “Apă contaminată la Adămuș”

Comuna Adămuș, prin reprezentantul legal domnul Miklos Tibor Laszlo – primar, transmite următorul drept la replică cu privire la articolul ”Apă contaminată la Adămuș?” postat pe portalul târnăveni.ro la data de 27 mai 2020.
Sursa de alimentarea cu apă potabilă la nivelul Comunei Adămuș este din sistemul centralizat de alimentare cu apă potabilă al municipiului Târnăveni, aflat în administrarea S.C. Compania Aquaserv SA Târgu Mureș.
Comuna Adămuș deține Autorizația de gospodărire a apelor nr. 73 din 18.03.2019, cu valabilitate până la 18 martie 2022 pentru alimentarea cu apă potabilă a comunei Adămuș.
La nivelul comunei sunt prelevate anual probe pentru verificarea calității apei potabile conform programului de monitorizare, astfel din Buletinului de analiză – probă apă nr. 594 din 08.07.2019 eliberat de către Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș, rezultă că nu sunt depășite concentrațiile și valorile admise, caitatea apei fiind conformă pentru parametrii analizați.
Considerăm că datele cuprinse în articolul postat se referă la apa din fântânile publice, a căror apă este nepotabilă, în acest sens existând amplasate panouri de informare a populației.

PRIMAR,
Sing. Tibor Laszlo MIKLOS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.