Stiri locale

EVITAŢI CAPCANA ANTIBIOTICELOR

– Lună de lună, germenii prezenţi în spitale omoară sute de mii de oameni. Vindecaţi de bolile pentru care au fost internaţi, ei sunt ucişi de bacterii şi de ciuperci. Deoarece antibioticele, folosite în exces, nu mai acţionează împotriva lor, s-ar putea ca în curând rănile cele mai simple să devină mortale –

Societatea europeană pentru igiena spita­lelor apreciază că numărul infecţiilor pro­vocate de microorganisme atinge deja cifra înspăi­mântătoare de 5 milioane pe an doar în Franţa, Elve­ţia, Spania şi Ger­ma­nia. Ceea ce înseamnă că din 20 de pacienţi trataţi în regim de internare, unul se infec­tează. A­nual, până la circa un milion de persoane îşi pierd viaţa din a­ceastă cauză. Şi situaţia s-ar pu­tea în­răutăţi dramatic. Căci una din cele mai redutabile arme ale medicinei – antibioticele – ame­ninţă să de­vină inutilă. Încă de pe acum, numeroase anti­biotice nu mai au niciun efect. Organi­za­ţia Mon­dială a Sănă­tăţii (OMS) atrage atenţia că ome­nirea se îndreaptă către o eră post-anti­biotice, când infecţiile banale şi leziunile mi­nore, consi­derate mul­tă vreme ca fiind ino­fensive, vor conduce din nou la un dez­nodământ fatal. Tre­buie să înţelegem că, într-un viitor previzibil, vom muri din pricina unui abces dentar sau a unei infecţii urinare?

Triumful bacteriilor

De milioane de ani, bacteriile îşi modifică struc­tura atunci când ceva le ameninţă înmulţirea şi pro­pagarea. Iar antibioticele sunt cei mai eficienţi ina­mici ai lor. Dezvoltarea masivă pe care au cu­nos­cut-o aceste produse far­ma­ceutice îşi are punctul de pornire într-un experiment efec­tuat într-un laborator londonez, în anul 1928. Cercetătorul brita­nic Ale­xan­der Fleming a obser­vat atunci proprietăţile deosebite ale unei ciuperci de mucegai, care era ca­pabilă să distrugă bacteriile. Paisprezece ani mai târziu, îşi începe marşul triumfal un me­dicament numit penicilină şi, dintr-odată, infecţii care provo­cau moartea pacienţilor sunt vin­decabile: febra puerperală, rănile purulente, septi­ce­mia sau con­ges­tia pulmonară. „Astăzi, noi privim cu nostalgie peri­oada dintre anii 1930 şi 1970, soco­tind-o epoca de aur a antibioticelor”, spun mi­cro­biologii. „La data aceea, mulţi erau convinşi că problema infec­ţiilor a fost rezolvată odată pentru totdeauna.”
Evitaţi capcana antibioticelor!
Alexander Fleming a descoperit penicilina, în 1928, revolu­ţionând astfel medicina

În euforia generală, s-a trecut cu vederea un fac­tor esenţial: capacitatea de adaptare a bacteriilor. Ele parcurg diverse mutaţii sau îşi transmit reciproc infor­maţii genetice. În procesul evoluţiei lor, utili­zarea antibioticelor a pus presiune pe selecţia natu­rală. Când medicamentele au omorât cea mai mare parte dintre bacterii, au supravieţuit tocmai acele tulpini care posedă mecanisme de autoapărare ce le conferă re­zistenţă la antibiotice. Simplifi­când, lucrurile se petrec astfel: une­le tipuri de bacterii sunt rezis­tente din capul locului şi antibio­ticele nu pot acţiona asupra lor, în timp ce altele se modifică spon­­tan, prin mutaţii intervenite în ge­nele lor. Aceşti supravieţuitori nu vor fi anihilaţi de atacul antibio­ticelor. Şi, întrucât bacteriile se înmulţesc extrem de repede, gena celor rezistente se transmite la fel de repede. În scurt timp, toţi indi­vizii ce alcă­tuiesc o populaţie de bacterii vor fi rezis­tenţi. Iar si­tuaţia cea mai gravă este aceea în care germenii devin la un mo­ment dat multirezistenţi, adică se pot apăra împotriva mai multor antibiotice. Aceasta face ca infec­ţiile declan­şate de ei să nu mai poată fi combătute decât foarte greu – sau chiar deloc.

Răceala nu se tratează cu antibiotice

Într-un studiu realizat pentru OMS s-a dovedit că, deşi, în ulti­mul timp, me­dicii pre­scriu mai rar anti­biotice copiilor şi bolna­vilor vârstnici, com­parativ cu anii trecuţi, totuşi, când e vorba de infecţii ale căilor respiratorii superioare, amig­dalite sau otite medii, ei eliberează asemenea re­ţete cu mult mai multă uşu­rinţă decât ar fi necesar. Conform OMS, aproxi­mativ 30% din totalul pre­scrip­­ţiilor de anti­biotice înregis­trate în cursul anului 2013 sunt cel puţin discu­tabile. Totodată, se abu­zează şi de me­dicamente ce ar tre­bui să fie rezervate pen­tru situaţii de extremă urgenţă, acolo unde alte pre­parate nu mai ajută. Spe­cialiştii OMS trag un semnal de alarmă legat de faptul că antibio­ticele sunt deseori întrebuinţate greşit: „Marea majoritate a infec­ţiilor de pe căile respira­torii supe­rioare sunt de­clan­şate de viruşi, iar antibio­ticele n-au niciun fel de acţiune asupra lor.” Numai că aceste medicamente se bu­cură de zeci de ani de o reputaţie atât de bună, încât există tendinţa de a face uz de ele şi în cazurile mi­no­re. De exemplu, trei sfer­turi din pacienţii bol­navi de viroză sunt trataţi de medici cu antibiotice da­că simptomele nu se amelio­rează în câteva zile.
În mod normal, microorganismele n-ar trebui să constituie o problemă. În organismul uman există un număr imens de bacterii, care îl depăşeşte de câteva ori pe acela al celulelor corpului. De regulă, sistemul nostru imunitar reuşeşte să le ţină foarte bine sub control. Cu unele excepţii. Persoanele care sunt deja slăbite în urma unor operaţii sau din cauza unor boli cronice ajung, câteodată, în situaţia de a nu mai putea lupta cu germenii patogeni. Medicina din zilele noas­tre este aptă să execute intervenţii chi­rurgicale pe care nimeni nu şi le-ar fi putut imagina acum un deceniu. Salvaţi de la moarte cu ajutorul lor, pacienţii îşi pierd viaţa din cauza microor­ganismelor din spitale. Ei vin în contact cu un spec­tru de germeni modificaţi, ce au devenit imuni la medicamentele folosite până acum.

Un război nedrept

Rozmarin

În spitale, întâlnirea dintre pacienţii deosebit de vulnerabili şi germenii extrem de primejdioşi se sol­dează, adesea, cu un deznodământ tragic. Însă riscul infectării cu aceste microorganisme de temut este mare nu doar în clinici. Potrivit unui studiu recent, numeroase persoane se contaminează în timpul unor călătorii (este şi acesta unul din rezultatele stilului de viaţă al omului modern). Analizele de laborator efec­tuate pe 225 de turişti abia întorşi din voiaje exotice au pus în evidenţă faptul că, de pildă, peste 70% dintre cei ce vizitaseră India aduseseră cu ei acasă bacterii poten­ţial rezistente, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru aproape jumătate dintre cei care avuseseră sejururi în ţări din sud-estul Asiei. Ceea ce nu înseam­nă, desigur, că ar trebui să se renunţe la călătorii. Exis­tă, totuşi, riscul ca bacte­riile inactive să fie trans­ferate altora.
Comunitatea Europeană intenţio­nează să elabo­reze cât mai curând o nouă strategie, care să cuprin­dă re­guli clare privind utilizarea antibio­ticelor în medi­cina umană şi în zooteh­nie. Căci, pentru a intra în contact cu germenii prin intermediul alimentelor in­gerate, nu e nevoie să în­tre­­prinzi o că­lătorie pe me­leaguri străine. În fermele eu­ropene de ani­male se face uz masiv de anti­bio­tice. Cu toate că din 2006 este interzisă intro­du­cerea medica­men­­telor în furaje pen­tru accelerarea creşterii animalelor, mulţi ve­teri­nari sunt dispuşi să elibereze cu des­tulă lejeritate reţete, în scopul prevenirii unor eventuale epizootii.
Cu prilejul unei anchete efectuate de autorităţile sanitar-veterinare din landul german Renania de Nord-West­falia, s-a constatat că nouă curcani din zece fuseseră la un moment dat trataţi cu antibiotice, pro­duse farmaceutice de uz uman, destinate unor situaţii de forţă majoră. Asociaţia pentru protecţia naturii şi a mediului din Germania a informat recent că, la un control prin sondaj efectuat asupra cărnii de curcan, s-au găsit bacterii rezistente la 88% din pro­be!

Arme noi contra germenilor ucigaşi

Cimbru

Şi ce se va întâmpla de acum înainte? Cerce­tătorii din industria farmaceutică depun eforturi spo­rite pentru descoperirea unor alternative la antibio­ticele devenite neputincioase. Iar soluţiile sunt cău­tate, după cum se pare, într-o direcţie nouă. Con­cernul american Merck&Co are în programul său mai multe an­tibio­tice, printre ele şi best­sellerul Cubic. Fir­ma are inten­ţia de a lansa pe piaţă, până la finele deceniului, patru me­di­camente destinate tocmai bacte­riilor rezistente. Specialiştii în­cearcă să nu mai distrugă mi­crobii după metoda tradiţională, ci să-i împie­dice să devină ac­tivi şi să provoace boli. Dar va mai dura câţiva ani până să se treacă din etapa cer­cetării, în cea a producerii efec­tive a medica­men­telor.
Între timp, evenimentele cotidiene presează, ter­minându-se, adesea, cu tragedii. În decembrie anul tre­cut, într-o clini­că din Ger­ma­nia, bacteriile multire­zis­ten­te de tip Aci­neto­bacter bau­­mannii au infectat 31 de persoane, din­tre care două­sprezece au de­cedat. Ger­menul patogen provenea de la un pacient care fă­cuse o călătorie în Tur­cia. În cele din ur­mă, spitalul a apelat la o metodă neobiş­nuită pentru a stopa răspân­direa microbu­lui: a montat 600 de clan­ţe speciale la uşi. Deoarece în mediul intraspitalicesc mâinile sunt principalul vehicul transportator de mi­crobi, noile clanţe conţin cupru, un metal cu acţiune antibacte­riană de mult cunoscută. Decât nimic…

Cum ia naştere rezistenţa la antibiotice

Cum ia naştere rezistenţa la antibiotice

– Bacteriile se înmulţesc rapid şi de aceea sunt capabile să se adapteze imediat la un mediu ostil, de exemplu la antibiotice –

Situaţia iniţială
Dintre numeroasele bacterii, doar puţine manifestă de la început imunitate la antibiotice. Unele tipuri sunt în general insensibile, altele dezvoltă mutaţii incidentale în genele lor.

În prezenţa medicamentului
Atunci când bacte­riile sunt combătute cu un antibiotic, medicamentul omoară toţi germenii care nu sunt imuni. Aceştia pot fi şi bacterii „bune”, ce protejează organis­mul împotriva infecţiilor.

Înmulţirea
Acum n-au mai rămas decât bacterii rezistente, iar ele se pot extinde nestânjenite pe spaţiul ocupat anterior de germenii nerezistenţi, alimentându-se din resursele ce stăteau la dispoziţia acestora.

Transmiterea
Unele tipuri de microbi transmit imunitatea lor la antibiotice şi către alte bacterii, consecinţa fiind o extensie foarte rapidă a rezistenţei la tratamentul medicamentos.

Germenii ucigaşi din clinici

Evitaţi capcana antibioticelor!
Staphylococcus aureus

– În forma lor multirezistentă, aceste bacterii pot provoca moartea bolnavilor –

Staphylococcus aureus
Microbul de formă rotun­dă se stabileşte de obicei, în mod natural, în nas ori faringe. Dacă ajunge însă în răni deschise, el poate da naştere la o infecţie sau chiar la o septicemie. Deo­sebit de periculoasă este tul­pina MRSA (stafilococul metici­lino-rezistent).

Escherichia coli
Bacteriile de tip coli fac parte din flora intestinală. Din cauza unei igiene intime defectuoase, ele pot de­clan­şa la femei infecţii ale căi­lor urinare sau, dacă pă­trund în tubul digestiv prin cavitatea bucală, sunt capa­bile să provoace diaree.

Klebsiella pneumoniae
Evitaţi capcana antibioticelor!
Klebsiella pneumoniae

Această bacterie în formă de bastonaş trăieşte de ase­me­nea în intestin şi este mul­tirezistentă. Ajunsă în alte regiuni ale corpului, unde n-are ce căuta, ea poate da naştere meningitei sau ab­ceselor pulmonare.

Acinetobacter baumannii
Este vorba de germenul mul­ti­rezistent care a infectat 31 de pacienţi internaţi în Clinica universitară din oraşul german Kiel. El se trans­mite prin contact cor­poral – eventual şi prin aer – şi generează inflamaţii grave.

Cum evităm capcana antibioticelor?

– Noi, oamenii, avem posibilitatea de a lua măsuri pentru a ne apăra de germenii patogeni rezistenţi. Iată trei răspunsuri la cele mai importante întrebări –

A. De ce anume trebuie să ţinem seama, când luăm antibiotice?
Prima întrebare pe care s-ar cuveni să ne-o pu­nem ar fi: reprezintă tratamentul cu antibiotice, cu adevă­rat, o necesitate? 90% dintre infecţiile căilor respira­to­rii superioare sunt de natură virală, deci antibio­ticele nu ne ajută cu nimic la o viroză sau gripă. Ele devin utile numai atunci când, în cursul bolii, se produce o suprainfectare cu bacterii. În acel moment, va fi important să distrugem microbii – în majoritatea cazurilor, e vorba de streptococi – deoarece ei pot să îmbolnăvească inima ori să afec­teze rinichii. Dacă medicul suspectează o astfel de infecţie, soluţia optimă este să se facă o cultură microbiană: bacte­riilor li se creează condiţii de înmulţire în laborator, pe un mediu de cultură, pen­tru a se stabili care antibiotic acţionează mai efi­cient contra lor. Ulterior, germenii vor putea fi dis­truşi ţintit, fără întrebuinţarea unui antibiotic cu spec­tru larg, aşa cum se face de obicei, care ar acţiona nespecific, favorizând re­zistenţa microbilor.
În cazul când antibioticul este realmente nece­sar, el trebuie luat exact aşa cum l-a prescris medi­cul, deci, respectând cu stricteţe doza, ca şi durata tratamentului. Altfel, riscăm să nu omorâm toţi ger­menii, iar ei se vor înmulţi din nou, îndată ce „bom­bardamentul medicamentos” a încetat. Prin urmare, există riscul unei recidive.

B. Avem la dispoziţie alternative naturale?

Mentă

În cadrul unor studii, cercetătorii au descoperit că la infecţiile urinare, ca şi la afecţiunile respi­ratorii, acţionează cu mult succes uleiurile eterice (de oregano, eucalipt, ienupăr, scorţişoară, cuişoare etc.). În farmaciile din Occident, există şi un medi­cament naturist numit Angocin, care conţine rădă­cină de hrean şi colţunaşi. Testele efectuate cu Cane­phron, un preparat ce are în compoziţie frunze de rozmarin, ţintaură şi rădăcină de leuştean, au demonstrat că aşa-numitele fitopreparate pot fi o alternativă bună la antibiotice, în special la formele uşoare de cistită. Un medicament mai cunoscut este Sinupret, bazat printre altele pe extractul de ver­bi­nă, de mare folos în tratarea sinuzitei. Iar exemplele pot continua. „Fares”, firma românească de medi­ca­mente din plante (ca să luăm un singur exemplu, are o ofertă bogată şi extrem de eficientă de anti­bio­tice naturale, realizate pe bază de uleiuri aromate).

C. Cât de periculoasă este carnea contaminată?
Testele pun mereu în evidenţă prezenţa unor germeni rezistenţi pe toate felurile de carne consu­mate în mod obişnuit. Riscul de infectare este totuşi scăzut, deoarece bacteriile se află în număr redus pe carne. Respectând regulile de igienă menţionate mai jos, vă veţi putea delecta fără grijă cu mâncă­rurile dvs. preferate.
* Fierberea înăbuşită – cel puţin două minute, la minimum 70oC – distruge cu siguranţă toţi ger­menii patogeni.
* Carnea crudă şi ustensilele de bucătărie care s-au aflat în contact cu ea nu trebuie să vină în atin­gere cu alte alimente, de pildă cu salata sau crudităţile.
* Mâini­le şi vesela tre­buie cură­ţate atent, îna­inte şi după pre­pa­ra­rea mâncării.

Sursa: Formula As