Exercițiu alarmă aeriană

Luni, 11 iulie 2016, în intervalul orar 10.00 – 11.00, la Târnăveni, se va desfășura un exercițiu de testare a sistemului de alarmare în situații de urgență.
Acesta presupune verificarea funcționării sirenelor de alarmare prin acționare locală și centralizată (unde este posibil) și vor fi desfășurate de către structura cu atribuții privind situațiile de urgență de la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Semnalul introdus va fi ALARMĂ AERIANĂ care constă în 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele și anunţă populația despre producerea, imediată, a unui atac aerian.
Pe timpul desfășurării acestei activități, locuitorii județului NU trebuie să-şi întrerupă activitatea normală, deoarece acest exercițiu implică doar personalul de la nivelul administrației publice locale.
Precizăm faptul că orice semnal de alarmare în situații de urgentă difuzat, în afara celui din data de 11.07.2016, din intervalul orar 10.00 – 11.00, trebuie tratat ca fiind unul real.
Scopul acestui exercițiu este de a informa populația asupra importanței cunoașterii semnalelor de alarmare specifice.
