Explicații referitoare la începerea școlilor la Târnăveni

Bună ziua, dragi părinți, elevi și viitori elevi!

Pentru că luni va începe școala și pentru că în acest an, din păcate, nu ne vom putea întâlni la festivitățile de început de an școlar, doresc să vă urez tuturor mult succes, un an plin de aventura cunoașterii, de descoperiri și rezultate care să vă bucure!

Vă doresc, de asemenea, să legați prietenii care vor rezista în fața timpului și a încercărilor! Pentru că anul acesta este o încercare pentru noi toți și avem nevoie de oameni dragi alături! În același timp mi-aș dori să pășiți cu încredere pe poarta școlii.

În acest sens Primăria municipiului Târnăveni și conducerea instituțiilor de învățământ împreună cu dascălii, au luat toate măsurile posibile pentru protecția sănătății copiilor și a cadrelor didactice. Am să vă expun mai jos măsurile luate și modul de desfășurare al cursurilor și rămân la dispoziția dumneavoastră pentru orice alte întrebări și completări de care aveți nevoie:

1. SCENARIUL VERDE – toate școlile din Târnăveni sunt pregătite pentru începerea anului școlar 2020-2021 în scenariul verde

2. CONDIȚII IGIENICO-SANITARE – sunt asigurate toate condițiile, CONFORM REGLEMENTĂRILOR ÎN VIGOARE

– fiecare copil va primi la intrarea în școală mască de unică folosință,

– sunt asigurați dezinfectanți la intrarea în școală, pe holuri, în sălile de clasă și în grupurile sanitare

– la finalul fiecărei zi de cursuri, sălile de clasă, băncile, holurile, clanțele ușilor, grupurile sanitare vor fi dezinfectate de către personalul instituțiilor de învățământ

– clasele vor începe cursurile la ore diferite și vor avea pauze la ore diferite pentru a evita aglomerația la intrarea și ieșirea instituțiilor de învățământ și în pauze

– intrarea și ieșirea din școli se va face pe uși diferite pentru a nu se crea aglomerație, existând marcaje utile în acest sens.

-în școlile din Târnăveni nu vor fi montate plexiglasuri despărțitoare, dar se va respecta distanța corespunzătoare, respectând programul de mai jos:

3. DESFĂȘURAREA CURSURILOR:

Școala Gimnazială ”Traian”, Școala Gimnazială ”Avram Iancu, Școala Gimnazială ”Prefect Vasile Moldovan” și Colegiul Tehnic își vor desfășura cursurile între orele 8-14, cu respectarea prevederilor menționate mai sus. Liceul Teoretic Andrei Bârseanu– datorită capacității reduse a sălilor de clasă, pentru a putea respecta distanța corespunzătoare în timpul orelor de școală – își va desfășura orele în sistem hybrid, după cum urmează:

– clasele a IX-a, a X-a și a XI-a vor participa la cursuri de dimineață, alternativ – o săptămână jumătate din elevii unei clase, a doua săptămână cealaltă jumătate din elevii clasei

– cursurile se transmit în direct pe tablete, filmându-se tabla și explicațiile profesorului

– clasele a VII-a, a VIII-a și a XII-a vor participa la cursuri de la ora 8 la ora 14.

Școala Generală Nr.3 – va funcționa în două schimburi: 8-12 – ciclul primar și 13-18 – ciclul gimnazial

Între orele 13 și 14 se va efectua dezinfecția școlii!

Știu că mulți sunteți îngrijorați și e normal, fiind o situație pe care nu am mai trăit-o niciunul dintre noi. Dar vom face tot posibilul pentru a vă aduce un plus de confort, sănătatea copiilor fiind prioritatea 0 a primăriei Târnăveni.

Vă doresc un an școlar bun!

Să vă dea Dumnezeu sănătate!

Sorin Megheșan, primarul municipiului Târnăveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.