EXPLOZIE LA UN APARTAMENT DIN TÂRGU MUREȘ

O puternică explozie s-a produs sambata dimineaţă, în jurul orei 8:40, într-un apartament de la etajul IV al unui bloc de locuinţe situat pe strada Cisnădiei din Târgu Mureş. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horia” al judeţului Mureş, Mihai Gagyi, în urma exploziei au fost răniţi un copil şi o femeie, care prezintă arsuri şi au fost transportaţi de urgenţă de echipajele SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Pompierii sosiţi la faţa locului au evacuat toţi locatarii din imobil iar din primele cercetări efectuate se pare că explozia ar fi fost cauzată de o acumulare de gaze. Una dintre camerele apartamentului a fost distrusă complet, iar imobilul a fost avariat.
Cele două victime ale exploziei produse, sâmbătă dimineaţa, într-un apartament din strada Cisnădiei, Cartierul Mureşeni din Târgu Mureş, o femeie de 50 de ani, şi un copil în vârstă de 9 ani, au suferit leziuni grave, dar care nu le pun viaţa în pericol, precizează surse medicale.
Copilul a suferit leziuni la nivelul maxilarului, în timp ce femeia prezintă arsuri pe mâini, pe cap şi pe spate.
Pe lângă cele două persoane rănite, alţi doi locatari ai imobilului au suferit atacuri de panică.
În urma deflagraţiei produse în blocul cu patru etaje de pe strada Cisnădiei, apartamentul în care s-a produs explozia este distrus aproape în totalitate, întrucât a fost dislocat o parte din acoperişul blocului, iar alte şapte apartamente au fost avariate.
Primăria Târgu Mureş s-a oferit să ofere cazare locatarilor afectaţi de explozie, dar aceştia au refuzat, preferând să apeleze la rude.
Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, comisar şef Alexandru Câmpeanu, a declarat pentru AGERPRES că investigaţiile pentru stabilirea cauzelor deflagraţiei sunt în curs de desfăşurare.
Întrucât explozia a spulberat o parte a apartamentului situat la etajului IV al blocului, toţi locatarii au fost evacuaţi.
