RecentStirea zileiStiri locale

Familia Albu din Târnăveni a creat în Castellon, Spania, ‘Barul Angelei’, un colțișor din Ardeal

Povestea Angelei Albu, de loc din Târgu Mureș, începe acum aproape două decenii, când soțul Gheorghe Albu din Târnăveni ei a plecat primul în Spania, iar după un an l-a urmat și ea. A lucrat ca ospătăriță, meseria pe care o practica și în țară, dar la sfatul unui coleg bucătar a prins curaj să își deschidă propria afacere. Astfel a apărut barul care astăzi numără 17 ani de existență, iar de patru ani a fost renovat pentru a reflecta cât mai bine tradițiile și identitatea românească.

În imagine bozeșeanul Gheorghe Albu, secondat de Ilie Costel, șutând spre poarta Chimicii în meciul ASA-Chimica Târnăveni din sezonul 1986/1987. În fața lui echipierii formației noastre printre care Both II și pe Mircea Ogrean.

Un bar ca o casă

Ceea ce deosebește „Barul Angela” de alte localuri nu este este neapărat meniul, ci mai ales decorul încărcat de povești personale. Pereții sunt plini de fotografii de familie, iar printre obiectele expuse se află cizmele mamei, pălăria tatălui, valiza din război a bunicului sau covata de pâine care a servit drept leagăn generațiilor din familie. „Am vrut să aduc aici copilăria mea simplă, dar frumoasă și plină de fericire”, spune Angela cu emoție.

Bucătăria românească, la loc de cinste

Deși pe meniu apar și preparate spaniole, specialitatea casei rămâne bucătăria tradițional românească: ciorbe de burtă, de perișoare sau rădăuțeană, sarmale, mici, tochituri și papanași preparați zilnic. Nu lipsesc nici mămăliga cu brânză sau fasolea cu ciolan, preferate de spaniolii curioși să guste din bucatele românești. „Pe firmă am scris clar: comida típica tradicional rumana, ca să știe lumea ce găsește aici”, explică Angela.

Un loc de întâlnire pentru comunitate

De-a lungul anilor, barul s-a transformat într-un adevărat loc de adunare pentru români. De la petreceri dedicate Zilei secerișului sau Zilei gospodarului, până la mese de sărbători ori botezuri restrânse, evenimentele organizate aici readuc obiceiurile vechi într-un cadru familial. „Nu sunt evenimente mari, ci petreceri ca acasă, unde oamenii cântă, spun poezii și se bucură împreună”, povestește Angela.

Cultura dusă mai departe

Angela ține să lucreze adesea îmbrăcată în costum popular, spre încântarea clienților, în special a spaniolilor dornici să descopere cultura românească. Iar tinerii români născuți în Spania continuă să îi treacă pragul, chiar dacă vorbesc românește cu accent. „Îți dau comandă de papanași și atunci îți dai seama că sunt români. Le place mâncarea tradițională și asta mă bucură mult.”

Proiectul „De la Sarmale la Tapas” este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România și a fost realizat de G4food.ro

Continuarea și video pe G4food.ro