Femeie rănită în accident

ambulanta
În data de 29.07.2015, ora 1620, pe DJ 151 D, în localitatea Foi, un bărbat în vârstă de 34 ani, din Gheorghieni, judeţul Harghita, pe fondul altor preocupări în timpul mersului cu autoturismul, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, intrând în şanţul din partea dreaptă, unde a lovit un cap de pod.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a unei femei de 40 ani, din Gheorgheni, judeţul Harghita, pasager pe locul dreapta faţă al autoturismului.