De interesStiri locale

Festivalul Cântecului Popular Patriotic „La Oarba și la Iernut”, pe 15 august

Festivalul Cântecului Popular Patriotic „La Oarba și la Iernut” va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Pe Mureș și pe Târnavă”, Consiliul Județean Mureș și Primăria Orașului Iernut, alături de Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș.

Manifestările vor începe la ora 13.00, la Oarba de Mureș, pe scena amplasată în apropierea Ansamblului Monumental. După intonarea Imnului Național și oficierea slujbei de Te Deum, publicul va putea urmări un spectacol de muzică populară patriotică, susținut de soliști cunoscuți.

Organizatorii îi invită pe locuitorii județului Mureș să participe la această zi de sărbătoare, dedicată cântecului popular, tradițiilor și memoriei eroilor.